Botoşanii de altădată
De la pojarnicii de ieri la pompierii de azi: Salvatori plătiți cu bani de la bogați, săracii ”să nu fie supăraţi la această dare”, pedepse cu amenzi sau 10 lovituri în fața casei

Astăzi, 13 septembrie, ne înclinăm cu respect în fața salvatorilor de vieți. Intră în foc, în apă, sub dărâmături. La înălțime sau în străfundul pământului, înfruntând intemperiile și dezastrele de tot soiul. În mijlocul oricărei nenorociri, prezența lor ne conferă siguranță, încredere, speranță. Ei sunt pompierii. Cărora le spunem astăzi La mulți ani!

172 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii

 

13 septembrie 1848 reprezintă, înainte de toate, o pagină de glorie și de patriotism. Este ziua în care pompierii militari, au apărat cauza Revoluției. În urmă cu 172 de ani, pe 13 septembrie, compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor turcești venite să înăbușe Revoluția.

 

 

Bătălia din Dealul Spirii a fost ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Țării Românești (Batalionul 2 Infanterie din Regimentul 2 Linie Infanterie, Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie Infanterie și Compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu) și un corp de armată otoman.

 

 

„Comandă de Foc” la Botoșani, acum 180 de ani

 

La Botoșani, pompierii împlinesc anul acesta 180 ani de când veghează la siguranţa comunităţii. Mai exact, în anul 1840, aici s-a înfiinţat prima structură militară de pompieri, după modelul celei din Iaşi.

 

”De la prima formaţiune militară, „Comandă de Foc”, înfiinţată în 1840, pompierii botoşăneni au străbătut, generaţii la rând, un drum marcat de sacrificiu până la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, unitate modernă care veghează ca viaţa şi avutul semenilor să fie în siguranţă”,

Sublocotenent Dorina Lupu, din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani

 

În urmă cu 180 de ani, unitatea de pompieri din Botoșani reunea 40 de cadre: respectiv un ofiţer, trei subofiţeri, un toboşar şi 35 soldaţi pompieri, dar și şi 20 de cai, o scară mare, o perdea de pâslă (pentru înăbuşit focul), două tulumbe, şapte sacale, şapte ciubere, 14 cofe, 20 de topoare şi 20 de căngi.

 

 

Pompierii militari de la Botoșani au făcut față multor intemperii, incendii, explozii, cutremure. Ne amintim de „marele foc din iunie 1887”, ultimul incendiu devastator din istoria Botoşaniului. Ne amintim de marile cutremure din secolul trecut, de inundațiile devastatoare, de salvările miraculoase de vieți. Ei au fost la datorie. Zi de zi, noapte de noapte.

 

 

Pojarnicul de acum 200 de ani: Havuzul cu cișmea, plus tulumbe, căngi și topoare

 

Vă propunem astăzi o călătorie și mai îndepărtată, în Botoșanii anilor 1820. Acum 200 de ani.

 

Când cel pe care îl numim astăzi pompier era cunoscut ca pojarnic. Pe vremea când focul se stingea cu tulumbe (pompă de incendiu manuală, care funcționa cu un furtun) și stropitori, când apa era adusă de sacagii, în butoaiele cu două roți trase de cai. La dezastre erau chemați și căngerii (cei care foloseau prăjinile prevăzute cu un cârlig la vârf, pentru a agăța obiectele aflate la distanță).

 

 

În urmă cu 200 de ani, târgul Botoșanilor ajunsese al patrulea oraş din ţară ca întindere, număr de populaţie şi importanţă economică comercială, fiind întrecut doar de Bucureşti, Iaşi şi Galaţi. Istoricii ne spun că, la începutul secolului al XIX-lea, Botoșanii au fost printre primele centre urbane ale ţării cu iniţiative edilitare care urmăreau modernizarea oraşului prin pavarea străzilor, introducerea iluminatului public, alimentarea cu apă prin apeducte.

 

Iar asta nu era tot. În 1820, la cererea expresă a botoşănenilor, domnitorul Mihail Suţu a dat un hrisov prin care ”a destinat scopuri veniturilor provenite din o serie de taxe puse pe mărfurile ce intrau în oraş care trebuiau strânse şi dirijate de o Epitropie orăşenească”, aflăm de la Ștefan Cervatiuc, în studiul ”Începuturile organizării pazei contra incendiilor în orașul Botoșani”, studiu publicat pentru prima dată în revista Hierasus din anul 1979.

 

Din păcate, adaugă Ștefan Cervatiuc, hrisovul lui Mihail Suţu nu dădea dezlegare Epitropiei să facă cheltuieli şi pentru paza contra incendiilor care, adeseori, mistuiau oraşul.

 

Botoșănenii nu vor să mai fie lăsați la voia întâmplării, astfel că, "întru o unire, mari şi mici, boieri şi neguţitori", își iau soarta în propriile mâini. Își pun, adică, banii la bătaie și decid să cumpere ”4 tulumbe, 14 sacale, 16 căngi şi 20 topoare”.

 

Și pentru că achizițiile, singure, nu le-ar fi fost de niciun folos, se sfătuiesc să construiască ”un havuz cu cişmea în care să se aducă apă prin olane” şi "în toată vremea să fie havuzul plin cu apă".

 

 

Taxă doar de la bogați, săracii ”să nu fie supăraţi la această dare”

 

Ca lucrurile să meargă, mai stabilesc un lucru important: "câte cinci lei de toată binaua mare, casă, dughiană, din târg şi mahalali şi câte doi lei de toată dughiana şi casa de rând”.

 

Nu de la toată lumea se vor încasa, însă, acești bani, ci ”numai de cătră tagma boierească şi tagma neguţitorească de toate naţiile, fără osebire, iar locuitorii săraci să nu fie supăraţi la această dare".

 

Așadar au achiziționat unelte, au construit ”havuzul cu cișmea”, au stabilit cum se vor colecționa banii. Treaba era pornită, mergea strună, dar și-au dat seama că nu era de ajuns.

 

 

E nevoie de tulumbagii, hornari, clopotari. Domnitorul nu vrea să renunțe la biruri

 

Cine avea să folosească uneltele? Târgoveţilor li "s-a înfăţişat deodată nedumerire pentru oamenii trebuincioşi spre întrebuinţarea tulumbelor şi a uneltelor".

 

Decid, în cele din urmă, să trimită o jalbă către domnitor. Se întâmpla la 17 august 1827. Botoșănenii cer 40 de târgoveţi să fie scutiți de taxe. În schimbul birului, cei 40 de oameni vor trebui să facă serviciul de "tulumbagii, sacagii, căngeri, toporaşi, hornari şi clopotari".

 

Nicolae Iorga, în ”Studii și documente cu privire la istoria românilor”, spune că, neîncrezători doar în jalba trimisă, botoşănenii, după obiceiul pământului, recurg la persoana influentă a marelui vornic Alecu Callimachi, pe care îl roagă să stăruiască și el pe lângă domn. Dacă va reuși, "va rămâne târgul mulţămitor dumitali".

 

 

Consemnările vremii lasă de înțeles că domnitorul nu era dispus să renunţe la suma birului pe care l-ar fi datorat cei 40 de oameni, astfel încât i-a cam plimbat cu vorba pe botoșăneni.

 

Abia în 1832, scrie Ștefan Cervatiuc, odată cu punerea în aplicare a dispoziţiilor Regulamentului Organic, înfiinţându-se şi la Botoşani Poliţia, paza oraşului contra incendiilor a fost dată în atribuţia acesteia, unul dintre comisarii ei având sarcina specială din partea Eforiei oraşului de a veghea asupra "lucrărilor pojarniceşti".

 

Astfel, Eforia de la Botoșani întocmeşte în 1832 mai multe "închipuiri" sau planuri de cheltuieli pentru înfrumuseţarea şi paza oraşului.

 

 

Tulumbele ”celi mai bune” sunt aduse din Austria

 

Se acordă o atenție deosebită și pazei contra incendiilor. Aflăm că, la 29 iulie 1832, "pentru două tulumbe, s-au încheiat contract cu însuşi maistru de la fabrica din Austria după proba ce au adus una şi la Fălticeni, care prubuluind-o neguţitorii trimeşi de aice înadins, aruncă apa în sus până la 18 stânjeni sunt celi mai bune tulumbe de care până acum s-au adus în Moldova".

 

Drept răspuns, la 11 august şi la 1 septembrie, Departamentul ordonă Eforiei Botoşani "să se sâlească a înjgheba toati uneltili apărătoare di foc cu cât se va putea mai îngrabă fiind una din celi mai vajnice şi mai însămnătoare trebuinţi decât toati altili la siguranţa oraşului".

 

”Nu cunoaştem data exactă când s-au terminat de făcut toate aceste unelte. În orice caz ele erau gata la sfârşitul anului 1832, căci la un ordin al Departamentului din 24 aprilie 1833 în care se cerea Eforiei să trimită un izvod de toate instrumentele pojarniceşti şi să-şi mai procure încă 4 care cu câte 2 boi, dacă nu le are, Eforia întreabă pentru ce sunt necesare aceste care deoarece ea "pentru ce au avut nevoie au şi închipuit a sa gospodărie încă din anul trecut”. De la an la an această "zestre" a sporit”, scrie Ștefan Cervatiuc.

 

Astfel, însemnarea de toate lucrurile pojarniceşti pe care Eforia Botoşani o predă comisarului Neculai Teodor la 13 aprilie 1834 cuprindea: 2 tulumbe cu tot tacâmul lor, 20 ele topoare, 20 de căngi, 2 sacale cu cotigile lor pe lângă tulumbe, 4 săcăluţe de mină cu cotiugile lor, 4 cofe la sacale, 8 căzi mari ce stăteau în piaţă pline cu apă, 6 cai cu harnaşamentul complet şi alte lucruri mai mărunte, în total "97 bucăţi care toati aceste lucruri se află bune, sănătoasă la Eforia Botoşani".

 

Conform statului nominal al cancelariei Eforiei, în 1833 oamenii cu atribuţii în paza contra incendiilor erau: 1 comisar, 2 tulumbagii din care unul era "tulumbagi - baş", 2 clopotari care stăteau de veghe permanent în turnul bisericii catedrale, dând alarma în caz de primejdie prin tragerea clopotelor, 2 hornari, 8 sacagii precum şi 24 ciocli şi 20 fanaragii care erau datori să sară în ajutor în caz de incendiu.

 

 

Reguli stricte pentru cetățeni

 

Aflăm amănunte interesante și din documentele care se referă la măsurile luate de Eforia şi Poliţia Botoşani pentru prevenirea incendiilor.

 

În 1832, de pildă, Eforia opreşte pe negustorii care prefac rachiu de a încălzi clădirile lor cu foc de lemne. Negustorii, înţelegând scopul luării acestor măsuri, se obligă să lucreze, în viitor, cu mangal.

 

Departamentul Treburilor Dinlăuntru a trimis şi el o serie de "instrucţiuni" Vorniciei Botoşani motivate de faptul că Târgu-Frumos, la 18 februarie 1834, s-a prefăcut în cenuşă, printre altele şi din cauză că nu fuseseră luate măsuri preventive.

 

Aceste "instrucţiuni" prevedeau de asemenea, ca fiecare proprietar de casă sau de dugheană să aibă cange, odgoane, scară, vase cu apă, şi hogeacul bine curăţit. Se mai hotăra "a nu se face focuri pe afară, prin şuri şi alte locuri unde poate bate vânt, a nu fi slobozi vezăteii a umbla cu liuleile aprinse prin grajduri şi locuri cu fân, să nu să îngăduiască pe nimeni, orice faţă ar fi, să umble cu ciubucile aprinse prin uliţi şi mahalale ci numai în casă a se afumi".

 

O măsură deosebită a Eforiei Botoşani a fost aceea ca toţi meşterii "care lucrau fierăria cu foi şi ciocane prin parătci de lemn printre dughenele şi casele acoperite cu stuh din mijlocul târgului să fie îndepărtaţi spre marginea acestuia".

 

 

”Dărăbană” în toate zilele, dar incendiile tot izbucnesc

 

Cu toate că poliţia făcea "necontenit publicaţii în toate zilele cu batere de dărăbană spre auzul tuturor" a acestor dispoziţii, unii dintre negustori - şi în special supuşii străini - nu voiau să se conformeze spre a nu face cheltuieli în plus, ceea ce pe de o parte atrăgea dese mustrări ale Eforiei către Poliţie, iar pe de altă parte au provocat mai multe începuturi de incendii care nu s-au extins tocmai datorită intervenţiei prompte şi eficace a pojarnicilor.

 

 

Aşa de exemplu, la 18 mai 1833, Eforia raportează Departamentului că în ziua de 30 aprilie "pe la ceasurile 6 de noapte s-a iscat un foc straşnic din dosul dughenilor din pliaţul târgului, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, în ceasul ce au ajuns şi tulumbele cu alte unelte de foc, îndată s-au stins focul; asemenea şi la un han al lui Zadurovici ce i-au dat foc un frate al lor lipsit de minte”. Tot aşa, raportând Vorniciei despre focul iscat la casele lui Iosup Meir, în 28 august 1834, Eforia arată că "nici cum nu s-a găsit la acesta apă cu cadă şi alte instrumente", şi de aceea ”două zile nu se vor înjgheba toate aceste, la revizaţia (controlul) ce se va face, unii ca aceia vor fi traşi în răspundere şi supt giudecata politicească", iar pe cel ce se va împotrivi sub pretext de supus străin "Eforia şi Poliţia nu-l va cunoaşte supus străin, că de la un aseminea împotrivitoriu binelui obştesc să poate nenoroci un târg".

 

O astfel de nenorocire era să ne întâmple în noaptea de 19 spre 20 martie 1835 - se spune într-un raport către Departament - când "s-a aprins un foc mare la o casă a unui jidov în uliţa Ţigănimei nu departe de Eforie şi am alergat noi cu toţii cu toate instrumentele pojărniceşti şi, cu tot silnicul vânt ce era şi care făcea de zbura scânteile departe, tot am reuşit să nu se întindă răul mai departe. Casa care a ars nu este de o calitate vrednică şi jidovul n-a fost următor instrucţiunilor poliţieneşti, căci la dugheana lui n-a avut nici cadă cu apă, nici scară, nici otgon, nici cange, nici topor".

 

 

Pedepse dure pentru cei care încalcă regulile: Amendă sau bătaie în fața casei, ”spre pildarisirea şi a altora”

 

Cele mai eficace măsuri de prevenirea incendiilor s-au luat însă după vizita pe care domnitorul Mihai Sturza a efectuat-o în Botoşani, în luna mai 1835.

 

Printre altele, domnitorul s-a interesat şi de felul cum execută locuitorii oraşului dispoziţiile luate de Eforie pentru paza focului, scrie Ștefan Cervatiuc în studiul amintit.

 

Domnitorului i s-a arătat atunci nesupunerea unora dintre boieri şi neguţători care nu păzesc deloc asemenea dispoziţii.

 

Domnitorul a poruncit Isprăvniciei ca pe acei mai însemnaţi la asemenea nesupunere pentru binele şi liniştea obştescului folos "să se ștrefuiască (amendeze, nota red.) în folosul Eforiei, iar pe cei mai mai de gios să se înfrâneze prin poliţieneştile măsuri. Nedumerită Eforia întreabă Departamentul, la 29 mai 1835, ce anume ştreaf să se poată lua şi care ar fi acele "poliţieneşti măsuri" pentru înfrânarea nesupuşilor”, consemnează Artur Gorovei în ”Monografia orașului Botoșani” (1926).

 

Departamentul, răspunde clar: pe "fruntaşi" să se ştrefuiască (amendeze) cu "preţul ce ar costisi pojarniceştile instrumenturi ce fiecare este dator a le avea la binaua sa" iar pe cei "neavuţi să se înfrângă înaintea binalei sale câte cu zece lovituri spre pildarisirea şi a altora, îndatorându-I apoi, atât pe cei dintâi cum şi pe cei de al doilea, a face îndată asemenea instrumenturi".

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Securitatea lui Ceaușescu și intelectualii botoșăneni: ”Mi-am dat seama ce colegi am. Pentru un blid de linte te omoară” - FOTO
Când vorbim despre Securitate, gândul imediat merge către anii 50-60, cu odioasele arestări, torturi, hărțuiri, crime sau, nu de puține ori, reeducări și racolări ale celor care cedau în timpul anchetelor. Mai puțin s-a vorbit/scris despre Securitatea anilor ‘80.
Pustnicul fără biserică, atins de harul lui Dumnezeu: ”A trăit 100 de ani. Umbla desculț vara și iarna, vindeca bolnavii cu rugăciuni” – GALERIE FOTO
Istoria unui loc se construiește în secole, prin oamenii care o trăiesc. Pustnici sau simpli creștini, pelerini care bat cărările pe ploaie sau ninsoare, călugări care prin sfințenia lor tămăduiesc suferința semenilor.
Primele luni ale ocupației sovietice la Botoșani, ”Clopotul” scrie înflăcărat despre întâlnirea cu ”o nouă lume, cu o nouă mentalitate”
Primăvara anului 1944, Botoșani. Orașul după refugiu nu mai păstra nimic din parfumul grădinilor de odinioară, din farmecul străzilor colindate de trăsuri, nici măcar forfota vechiului târg pe care războaiele nu reușiseră să o potolească întru totul.
Povestea neștiută a primilor angajați ai Filarmonicii, directorul a făcut preinfarct, mărturii din prezent: Astăzi mi se pare o nebunie desăvârșită
Nebunia frumoasă a unor visători avea să le ofere botoșănenilor decenii întregi de muzică. Istoria a consemnat, de-a lungul vremii, succese și momente extraordinare, cu invitați celebri și un repertoriu pe măsură.
Ceaușescu supărat că poporul folosește prea mult detergent, MINUNEA din ogradă la care țăranii nu au renunțat nici astăzi
De luni bune, cuvinte precum dezinfecție, dezinfectant, spălat pe mâini, igienă, precauție sunt tot mai des folosite, fie că vorbim despre mediul familial, privat sau cel public (media sau rețele de socializare).
Fetița din necropola de la Mihălășeni, singurul caz de trepanaţie pe un craniu de copil din România
Copila a supravieţuit postoperator peste un an de zile. Cazul este unic în România și, se pare, și în zona balcanică, fiind consemnat în tratatele de istorie a medicinei.
Comoara de sub casa Poetului de la Ipotești, scoasă la lumină după aproape 2.000 de ani
Istoria casei de la Ipotești este una care ar putea face, singură, subiectul unei cărți.
Ordinul activistului de partid sau cum a decis tovarășul Duminică soarta unei importante instituții: ”Mi s-a întunecat în faţa ochilor. Mi-am închipuit că…”
Un activist de partid a fost, într-un moment important din istoria culturală a orașului, omul potrivit la locul potrivit, spun istoricii.
A fost odată ca niciodată: Copilăria în opinci, joaca în marginea tranșeelor sau pe maidanul Botoșanilor de odinioară
Și oamenii mari au fost mici. Iar poveștile sunt adesea adevărate lecții de viață. Într-o zi de 1 Iunie, vă invităm să privim către oamenii mari care au fost odată copii. Artiști, scriitori, medici, profesori și copilăriile lor de demult.
Loading...
Copiii Revoluției vs. elevii din anul COVID: Dorințe de 1 Iunie, de la ”să-mi aducă părinții blugi din străinătate” la ”să se oprească circulația mașinilor”
În septembrie 1989 pășeau în școală purtând la gât cravata roșie, ”pentru gloria poporului şi înflorirea României socialiste, pentru cauza partidului”. Nimeni nu se gândea atunci că, peste doar trei luni, lumea veche se răsturna pentru a face loc alteia: cea în care aveau să trăiască, peste ani, copiii și nepoții lor.
Țărani băgați în dube în toiul nopții după ce i-au pus pe fugă pe oamenii lui Gheorghiu-Dej: ”Afară cu bolșevicii, n-avem nevoie de comunism!”
Milițienii, însoțiți de securiști, au înconjurat satul și, în miez de noapte, au început arestările. Oamenii ”erau scoși în izmene” din case, aruncați în dubă și duși direct la Securitate. Și astăzi, după mai bine de 70 de ani, în sat parcă mai bântuie teroarea acelei veri.
30 de ani de la Podul de flori, ziua în care botoșănenii și basarabenii s-au încins în horă în apa Prutului: ”Tată, mi-ai promis că-mi arăți români. Care-s ei?” - GALERIE FOTO
Pe 6 mai 1990, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică desface sârma ghimpată și românii de pe ambele maluri ale Prutului se întâlnesc. Entuziaști și plini de nădejde că a venit vremea întoarcerii acasă. Speranță deșartă, după cum se va vedea…
Povestea primului bust al lui Eminescu: 600 de studenți au asistat la dezvelire, defilare cu călăreți și muzică militară pe străzile orașului
Probabil că pentru prima dată, în cei peste 150 de ani de când există, Parcul ”Mihai Eminescu” este pustiu în cea mai frumoasă perioadă a anului, atunci când natura oferă cel mai frumos spectacol.
Medicii care au înfruntat moartea: ”Botoșani a înregistrat o scădere simțitoare a numărului de locuitori și paralizarea vieții economice și sociale”
Botoșanii nu au fost ocoliți de nenorociri. Însă aceste ținuturi au avut parte, în istorie, de ceva mai puternic decât orice epidemie: oameni valoroși care au înfruntat boala, care au dat piept cu moartea.
Loading...
Istoria la feminin: De la Cornelia din Moldova la mucenița din Petru Vodă
Au fost mame, soții, iubite. Au fost medici, poete, artiste, creatoare de cuvânt și de frumos. Au suferit pentru Hristos. Din umbra timpului, străbat uneori până la noi prin faptele lor trecute.
Instituție de prestigiu încă necunoscută după aproape 70 de ani de activitate? Dacă nu ar fi avut loc atunci, nu știu dacă s-ar mai fi produs cândva
Istoria nescrisă creează confuzii. Însă atunci când și puținele date scrise conțin erori situația devine de-a dreptul dramatică pentru biografia unei comunități, a unui oraș.
Mărturii din iadul exterminărilor politice: ”Când mi-a văzut chipul schimonosit de durere, s-a luminat”
Închisoarea de la Botoşani a fost loc de exterminare a celor care, într-un fel sau altul, se opuneau regimului comunist.
”Aşa a debutat Enescu în viaţa mea, cu un unu la muzică, în cea de-a doua clasă a Liceului Laurian”
Cu greu ne putem imagina astăzi că pe scândura Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani au jucat Calboreanu, Birlic, Tănase, Vraca, Bulandra. Că pe scena micului oraş moldav au urcat pentru a cânta Enescu, pentru a conferenţia Iorga.
Agaftonul Domnului Eminescu: Plâng pentru vărul meu, că a avut o viaţă zbuciumată şi a murit de tânăr! - GALERIE FOTO
În cimitirul de la Agafton odihnesc astăzi maicile Olimpiada, Sofia, Fevronia, surorile Ralucăi Eminovici, mama poetului, dar și Xenia, verișoara lui Mihai.
După 30 de ani, despre ce a fost sau n-a fost la Botoșani: Nu vedeţi că ne schimbăm cu totul? Asta-i revoluţie, băieţi, ţineţi-vă bine!
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
”Dacă nu vii la vot, nu ai voie să vorbești. Eu acum cred că pot să vorbesc, deși o să mă pitrocească mulți la care le-am spus că nu sunt buni de primar”, Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț, Industrie și ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.8750 lei
USD
Dolarul SUA
4.1874 lei
CHF
Francul elveţian
4.5137 lei
GBP
Lira sterlină
5.3319 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9713 lei
XAU
Gramul de aur
251.0994 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2497 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3430 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9536 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1318 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1800 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6547 lei
Vremea
astăzi
Botosani
13.4 o C
Dorohoi
13.6 o C
Bucecea
12.9 o C
Darabani
14.4 o C
Saveni
13.4 o C
Ştefăneşti
11.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.