Botoşanii de altădată
Fostul director de la Europa Liberă, mărturisiri despre ”Botoșanii copilăriei mele”: Ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu – GALERIE FOTO

”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!” Sunt cuvintele pe care părinții și bunicii noștri le-au ascultat ani la rând, cu urechea lipită de aparatul de radio, prin vocea celebră de la Vocea Americii sau Europa Liberă. Într-o vreme în care acest gest - ascultarea celor două posturi de radio - te putea duce în pușcăria comunistă...

Este cetățean român și american, iar viața și-a consumat-o fără limite. Astăzi trăiește în Germania, la Munchen, și – la cei 98 de ani împliniți la sfârșit de ianuarie - rămâne conectat la viață, la frumusețile ei, la fiecare colțișor de lume din care păstrează amintiri. Un spirit viu, într-o minte de aristocrat, Mircea Carp dovedește și astăzi o rigurozitate mentală, o disciplină a profesiei greu de atins și, mai ales, greu de înțeles în zilele noastre. I se spune, de altfel, decanul de vârstă al jurnalismului românesc de calitate.

 

Fiul ofițerului de cavalerie Constantin Carp și al Ecaterinei, descendentă din familia lui Lascăr Catargi (prim-ministru al României în patru rânduri), nepot al lui Garabet Ibrăileanu, a cărui bibliotecă a epuizat-o în vremea liceului, Mircea Carp s-a născut la Gherla și a copilărit la Botoșani, apoi a urmat Liceul Militar la Iași și la Mănăstirea Dealu din Târgoviște, mai târziu devenind ofițer. A luptat în Al Doilea Război Mondial, însă în 1946, din motive politice, este exclus din Armata Română, iar în 1947 ajunge în închisoare.

 

În ianuarie 1948, deși în domiciliu forțat, reușește să fugă din țară. Ajunge în Austria, apoi, în 1951, în Statele Unite ale Americii. Aici va activa la postul de radio Vocea Americii. Este mai întâi crainic, apoi redactor și șef al secției române. Revine în Europa 22 de ani mai târziu, iar până în anul 1995 activează la Europa Liberă, ca director-asistent.




(Mircea Carp la Vocea Americii)

 

 

Amintiri stârnite de un interviu

 

Interviul pe care Botoșaneanul l-a publicat în luna martie, dedicat doamnelor din familia Pillat, a ajuns și sub privirile fostului director de la Europa Liberă, la Munchen, acolo unde locuiește astăzi Mircea Carp. Imaginile despre Miorcanii de demult, emoționantele povești de viață ale eroinelor familiei Pillat au stârnit amintiri dragi, din Botoșaniul interbelic, atunci când Mircea Carp locuia în vechiul, dar efervescentul târg moldav.

 

Doar Covid-ul – care l-a ”vizitat” în săptămânile din urmă – i-a mai temperat nerăbdarea de a ne povesti despre orașul copilăriei, despre oameni și locuri care astăzi sunt, pentru noi, istorie. O istorie la care ne întoarcem din ce în ce mai des, pentru a ne mai hrăni din parfumul vechilor grădini, din atmosfera de mare oraș european, așa cum erau Botoșanii în acele vremuri dintre cele două conflagrații mondiale.

 

”O deosebită plăcere și emoție mi-au făcut rândurile din interviul cu Monica Pillat, care mi-au readus în memorie Botoșanii copilăriei mele”, ne mărturisește autorul cărții ”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine”, o carte la care ne vom întoarce, mai ales că ea cuprinde și un capitol dedicat Botoșaniului.

 

Născut în anul 1923, Mircea Carp avea 3 ani atunci când familia a ajuns la Botoșani. Va rămâne aici vreme de 5 ani, dar se întoarce anual…

”în anii tinereții de mai târziu, spre a petrece vacanțe de vară de neuitat, cu prietenii copilăriei mele. Astfel am cunoscut, trăit și copilărit cu mulți dintre băștinașii orașului Botoșani, personaje-personalități,  rămase celebre în istoria orașului moldav”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 

 

”Botoșaniului elegant și boieresc” și un avocat care intră în pana lui Păstorel

 

Cu o memorie de invidiat, dar și cu o vioiciune a spiritului cu adevărat molipsitoare, Mircea Carp ne mai predă o lecție de istorie a orașului. Una pe care nu o vom regăsi în manuale, tocmai pentru că ea este înmagazinată, într-un misterios cifru al memoriei, în chiar destinul de excepție al unui om care a marcat generații și generații de români din toată lumea. De aceea vocea de la radio devine astăzi, pentru botoșăneni, un tezaur cu prețioase amintiri.

 

 

 

Familia Carp a locuit în vecinătatea unuia dintre cei mai cunoscuți avocați din Botoșanii anilor 30.

 

”Printre aceste familii ale Botoșaniului elegant și boieresc, se numără familia avocatului Vasile Pilat, vecini cu familia mea, cu a cărui fiică, Liuca, am fost prieteni foarte apropiați în toți anii petrecuți la Botoșani”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 

În ciuda aproximativei apropieri de nume, Vasile Pilat nu era rudă cu familia lui Ion Pillat, din Miorcani. Însă, într-un Botoșani monden și cu o viață animată, numele avocatului apare consemnat în numeroase cronici de târg. A rămas de pomină, legat de numele său, întâlnirea, la restaurantul Ciocârlia (lângă Hotelul Rareș) din Botoșani, dintre  marele epigramist Păstorel Teodoreanu și avocatul Vasile Pilat. În una din zile, Vasile Pilat îl roagă pe epigramist să îi dedice un catren. În urma orgolioaselor insistențe, ilustrul Păstorel a scris: "Pilit era Pilat din Pont,/ Ce îl aveau romanii,/ Dar mai pilit este Pilat,/ Ce-l are Botoșanii".

 

De altfel, foarte interesant și demn de consemnat este și faptul că scriitorul Adrian Marino era rudă cu avocatul Vasile Pilat (soția lui Vasile Pilat, Elena, fiind sora mamei lui Adrian Marino). Însuși Adrian Marino petrecea multe vacanțe la Botoșani, consemnând chiar mai târziu: „Mătuşa mea era o persoană fină şi superioară. Iar soţul său, Vasile Pilat, un boem chefliu incorigibil, cu viaţă dublă, foarte simpatic şi plin de umor. La Botoşani am trăit singurele momente plăcute ale copilăriei mele”.

 

O aleasă prietenie, în acea vreme, îl va lega pe Mircea Carp și de Adrian Marino, alături de care a petrecut la Botoșani multe momente din copilăria fantastică.

 

 

”Prietenii copilăriei mele din orașul drag și arhaic”

 

După 80-90 de ani, Mircea Carp ne oferă astăzi un dar de preț: imaginea unui Botoșani interbelic, locuit de oameni ”cari au fost”, vorba nu mai puțin celebrului Nicolae Iorga.

 

”Am cunoscut prin prietenii copilăriei mele din orașul drag și arhaic, familiile cu copii care mai mult sau mai puțin erau  nume ilustre ale vremii și locurilor: familia lui Tiberiu Crudu, comandant de străjeri, pedagog, unul dintre cei mai buni pedagogi ai învățământului secundar interbelic, ziarist, scriitor, folclorist, creator de școală (Școala Normală ”Mihai Eminescu” din Botoșani), denumit chiar al doilea Pestalozzi, susținător al Marii Uniri, model de moralitate și cultură;

Familia colonelului Ranet, cunoscut erou din Primul Război Mondial și voluntar, la cererea sa, în Al Doilea Război Mondial; familia profesorului Petre Irimescu, prefect de două ori al Botoșanilor și mare susținător al culturii și refacerii monumentelor culturale și bisericilor;

Familia profesorului Nicolae Blebea, vărul doamnei Pilat, cadru didactic renumit la Liceul Laurian, om harnic, corect, priceput, cu multă inițiativă în dezvoltarea școlilor, bibliotecilor, sălilor de sport, de muzică, renumit profesor de pian și de suflet al celui care va deveni celebrul pianist Corneliu Gheorghiu - pianist care peste aproape un veac a încercat la rândul său să descopere la Bruxelles  talentul pentru pian al nepotului meu Thomas Petre Carp;

Familia lui Constantin Abeles, renumitul pilot personal al unchiului meu, Paul Teodorescu, ministrul Aerului și Marinei. Abeles a instruit și educat sute de elevi piloți, mulți dintre aceștia devenind eroi ai aviației noastre, fiind fără încetare sufletul aviației civile și militare române. După război el a emigrat în America, acolo a fost și membru al consiliului bisericesc al românilor din New York. A participat în rang de comandant și pilot în război. Numele lui Constantin Abeles este gravat alături de ceilalți eroi aviatori și marinari, dragi generalului Paul Teodorescu, pe una dintre plăcile de marmură de la Mănăstirea dintr-un lemn de la Frâncești, județul Vâlcea”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 


(1923: Prima promoție de absolvenți ai Școlii Normale “Mihail Eminescu” Botoșani, în centru, pe scaun profesorul Tiberiu Crudu, foto Facebook / Botoșani- orașul de altădată)

 

 

”Pe deasupra noastră ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu”

 

Nu doar oamenii, ci și locurile îi trezesc amintiri și nostalgii lui Mircea Carp. În Botoșanii eminescieni, parfumul de tei devenea poezie, iar doamnele târgului stârneau fiori în inimile tinerilor îndrăgostiți.

 

Copilul care sărea geamul odăii, spre a se bucura de joacă, străbătea mai târziu străzile cu grădini parfumate, dar și potecile ascunse care stârneau în mintea de adolescent închipuite aventuri.

 

”Mă reîntorc la amintirile mele de copil, din Botoșani, la diminețile în care, după micul dejun, ieșeam repede, ca să nu fiu văzut și oprit, pe geamul de la camera mea și mă urcam în copacul cel mai înalt din grădina noastră, de unde dădeam semnal ”Tarzanilor” mei ca să ne întâlnim în ”jungle” deasă (grădina) de pe moșia boierului Climescu.

Cu copiii sau nepoții din familiile menționate băteam în lung și în lat strada Agafton, de la Bulevardul Eminescu până în afara orașului, prin grădinile parfumate ale proprietăților acestora, prin locuri cu poteci ascunse și pârleazuri sau prin parcurile din oraș cu copaci înalți și puternici, prin locurile de promenadă și unde se țineau concerte militare sau de defilare, sau pe unde se puteau admira toaletele cele mai atrăgătoare ale doamnelor de atunci”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 


(Oficialitățile orașului Botoșani în 1934, foto: Facebook / Botoșani- orașul de altădată)

 

O lume aproape de neînchipuit astăzi. Privind prin ochii copilului de acum aproape un secol, Botoșanii capătă aura de poveste. O poveste în care, totuși, oamenii trăiau cu adevărat, chiar ”sfințiți de poezia lui Eminescu”, iubeau uneori cu patimă, alteori adolescentin sau mânați de orgoliul duelurilor cavalerești.

 

”Totul se petrecea astfel în acel colț de lume minunat, în liniștea și atmosfera patriarhală a Botoșanilor mei, în care atunci se auzeau glasurile noastre pline de veselia copilăriei, iar pe deasupra noastră ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu.

Eram, fără excepție, răsfățații bunicilor, care ne opreau des la masa de prânz, ai părinților care ne cunoșteau de mici și ai căror copii mi-au devenit tovarășii de joacă sau prietenii tinereții de mai târziu”.

 

Liuca, Marioara, Trotki, Tucu, Nicușor, Ghighi… Colegi de care îl leagă și astăzi amintiri. Unii dintre ei au încremenit în propriile nume, alții au scris istorie pentru orașul și țara lor, urcând în carieră cu studii la Sorbona.

 

”Așa i-am cunoscut eu pe unii mai mici, pe alții mai mari, pe neuitata Liuca Pilat, de aceeași vârstă cu mine, dar și pe Marioara, fiica colonelului Ranet (flirtul meu de mai târziu). Colonelul Ranet avea o soție care trecea drept una dintre cele mai frumoase doamne ale Botoșaniului. Ea avea doi copii, pe Trotki, cu care am fost mai târziu coleg la Liceul Militar din Iași, și o fiică, pe Marioara, cu care am rămas în relații de prietenie multă vreme. Așa l-am cunoscut  pe Tucu Irimescu, de asemenea coleg de Liceul Militar  la Iași, pe Nicușor Vrancea, băiatul cunoscutului boier Vrancea, pe Ghighi Pilat, premiant în toți anii liceului (Laurian), mai târziu student notoriu la Sorbona, pe B. Dombrowski, nepotul amfitrioanei târgului Botoșanilor -  Tante Etelka-Ghika, iar cu ”B.” am fost o vreme coleg de liceu și la arma cavaleriei”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 

Copil de militar, al cărui tată era chiar comandantul Regimentului 8 Roșiori, Mircea Carp nu putea lipsi din viața soldaților. La fel cum nu rata niciun eveniment monden din târg, bineînțeles alături de tatăl său, colonelul Constantin Carp, și frumoasa Ecaterina, născută Catargi:

”În afara nenumăratelor ore și zile de joacă sau plimbări din adolescență, participam și alături de părinții mei la activitățile culturale ale orașului. Nu pot să uit cum, deseori, tatăl meu, colonelul Constantin Carp, comandant la Regimentul 8 Roșiori, și cu mama mea, Ecaterina, născută Catargi, mergeam cu mare entuziasm în manejul regimentului, ca să vedem ofițerii de cavalerie exercitând în vederea concursurilor hipice la care aveau să participe cu succes atât în țară, cât și în străinătate. Printre aceștia se numără  tânărul locotenent Climescu”.

 

Privind prin ochii unui copil năstrușnic, ai unui adolescent romantic, poate și ai unui tânăr cu aspirații înalte, care visa la o carieră de militar cel puțin la fel de strălucitoare și eroică precum a părintelui său, Botoșanii ne par astăzi un adevărat colț de rai. După cum știm, însă, totul avea să se năruiască spre anii 50. Mircea Carp însuși ajunge în închisoare, apoi emigrează în îndepărtate Americi. Întâmplări asupra cărora vom reveni. 

 

”Deși anii copilăriei mele au fost puțini, mi-au umplut sufletul și traista amintirilor numai cu momente de neuitat din copilăria frumoasă, lipsită de griji sau din tinerețea aceea romantică”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 


(Mircea Carp la Europa Lberă)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Tânărul Ceaușescu pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”, spectacolul ”monumental” care a adunat toată suflarea artistică a orașului - FOTO
În ianuarie 1978, Nicolae Ceaușescu împlinea 60 de ani de viață și nu mai puțin de 45 de ani de activitate revoluționară. De 11 ani conducea Partidul Comunist și ducea România ”pe cele mai înalte culmi ale socialismului”.
Cum arătau mătușile lui Eminescu și cum îl descrie pe Mihai chiar fratele său: Când râdea, râdea cu mare poftă, râs sincer – GALERIE FOTO
Sărăcia Botoșanilor, atât de des invocată în rapoarte, studii, statistici, nu ține doar de lipsa banilor, a investitorilor, a locurilor de muncă. Ci mai ales de lipsa de perspectivă atunci când vine vorba de a dezvolta și promova ceea ce există deja.
”Steaua sus răsare, Ceaușescu moare”: Cum au trăit botoșănenii primele ore ale libertății, copilul care își dădea sângele pentru răniți și botoșăneanul care și-a urcat familia pe clădirea Teatrului
1989. Până pe 21 decembrie, la Timișoara muriseră deja 73 de oameni, alți aproape 300 erau răniți. Pe 22 decembrie, la ora 12.08, cuplul Ceaușescu fuge. Până la decolarea elicopterului cu cei doi dictatori, la București muriseră 49 de oameni, alți 600 sunt răniți. Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în prezent de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluției din 1989.
Povestea maicii Atanasia, alungată din Agafton: A muncit în fabrică, a îngrijit bolnavii, apoi s-a întors să moară Acasă
Într-o zi de 11 decembrie închidea ochii pentru veșnicie o măicuță pentru care viața fusese nu doar o luptă, ci o mărturisire. Rugăciunea continuă, munca cinstită și iubirea de aproapele i-au fost crez și hrană pentru suflet.
Ultimul primar necomunist al Botoșanilor: Ne-a lăsat Fata Moartă și o extraordinară lecție de demnitate
Într-un sfârșit de noiembrie 30 se stingea din viață, în urmă cu 75 de ani, unul dintre marii oameni ai Botoșanilor. Avea 55 de ani și trăise cât pentru zece vieți.
Istorie cu parfum de romanță: Pe lângă plopii fără soț cu Rița, fecioara cu ochii sprințari… - FOTO&VIDEO
Le-am ascultat de sute, de mii de ori. Ne-au înmiresmat viața, ne-au bucurat sau înlăcrimat inima. Prea puțin se știe, însă, că unele dintre celebrele romanțe pe versurile lui Eminescu, de pildă, au fost create chiar în timpul vieții Poetului, acum mai bine de 130 de ani.
Povestea mai puțin știută a ”novembriștilor” deportați la Botoșani și a șefului Miliției care a anunțat Revoluția cu o lună înainte: Stai dracului liniștit în banca ta, că oricum nu te prinde Crăciunul aici!
Astăzi se împlinesc 33 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 noiembrie 1987. Revolta care a anunțat prăbușirea comunismului în România.
Botoșăneni hăituiți de Securitate din cauza unei scrisori: ”Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu unii dintre semnatari”
Cei vizați ripostează și spun că, la Botoșani, nu și-au făcut decât datoria față de ”patrie și popor”. Și că tragerea lor la răspundere, după 1989, nu prea ar fi justificată: nu mai sunt membri de partid și nici nu se află în funcții publice.
PRESA liberă la Botoșani: Primul ziar independent cu bani de la ”Azur”, scriitorii-publiciști ba în plus, ba… în minus - FOTO
Continuăm în această săptămână, în rubrica Botoșanii de altădată, să aducem în atenție contribuțiile în domeniul presei botoșănene, fie că e vorba de creatori de ziar, fie că privim către cei care au încercat de-a lungul timpului o istorie a presei locale.
Loading...
PRESA noastră: Eminescu aprecia ”smântâna inteligenţei literare” botoșănene, Ceaușescu lăuda Clopotul pentru ”mobilizarea şi antrenarea oamenilor muncii”
În urmă cu aproape 40 de ani, un jurnalist se întreba, într-un articol publicat în una dintre puținele reviste care circulau la acea vreme: ”Care este, totuși, cel mai vechi ziar din Botoșani?”.
AMICUL ȚĂRANILOR înmormântat la Eternitatea: Îmbrăca straie sărace și umbla pe drum cu toporul la brâu, ”o figură care va sta și în istorie” – FOTOGALERIE
Cu adevărat un personaj atipic al vremii sale. Intelectual, entuziast și patriot – uneori peste măsură -, scriitor, excelent avocat și, așa cum avea să îi rămână și faima, un prieten al celor necăjiți. 
De la pojarnicii de ieri la pompierii de azi: Salvatori plătiți cu bani de la bogați, săracii ”să nu fie supăraţi la această dare”, pedepse cu amenzi sau 10 lovituri în fața casei
Astăzi, 13 septembrie, ne înclinăm cu respect în fața salvatorilor de vieți. Intră în foc, în apă, sub dărâmături. La înălțime sau în străfundul pământului, înfruntând intemperiile și dezastrele de tot soiul. În mijlocul oricărei nenorociri, prezența lor ne conferă siguranță, încredere, speranță. Ei sunt pompierii. Cărora le spunem astăzi La mulți ani!
De pe scena de la Botoșani la Ursul de Aur de la Berlin: Debutul meu n-a fost numai un eveniment, a fost o încântare, o vrajă – GALERIE FOTO
Avea doar 23 de ani când debuta pe scena de la Botoșani. Și astăzi, după aproape jumătate de secol, își amintește cu emoție rolurile, dar mai ales oamenii alături de care a jucat în micul oraș moldav.
Artistul care a pictat îngerii cu aureole negre și muza ”inspiratoare” care s-a călugărit: ”Pentru moldoveni e un mare câştig, pentru botoşăneni e o reală mândrie”
Botoșaniul deține tezaure inestimabile, dar și locuri care încă ne oferă povești, istorii, întâmplări. Prea puțin cunoscute, de prea puțini aflate.
Loading...
Un general botoșănean se sinucide: Cazul era închis pentru oficialităţi. Pentru istorie nu există, însă, cazuri 'închise'
O dramă care, chiar dacă are în mijlocul ei un nume prea puțin cunoscut astăzi, poartă în spate o poveste ale cărei semnificații sunt mult mai importante decât par la prima vedere. Un nume care merită să fie cunoscut aici, la Botoșani.
Castelul de pe deal, ruina în care sătenii așteaptă să își aline bătrânețea: ”Erau oameni buni cu țăranii, tare buni” – FOTO & VIDEO
A trecut de un război, dar a fost devastat de sătenii care, în holul castelului, au aruncat în flăcări întreaga bibliotecă. Preluat de comuniști, apoi părăsit și ros de scurgerea nemiloasă a timpului, astăzi străjuiește dealurile ca o fantomă a unui trecut pe care îl mai povestesc doar bătrânii satului. Bătrâni care așteaptă să se petreacă ceea ce se zvonește de o vreme: că la castel se va înființa un azil de bătrâni…
Securitatea lui Ceaușescu și intelectualii botoșăneni: ”Mi-am dat seama ce colegi am. Pentru un blid de linte te omoară” - FOTO
Când vorbim despre Securitate, gândul imediat merge către anii 50-60, cu odioasele arestări, torturi, hărțuiri, crime sau, nu de puține ori, reeducări și racolări ale celor care cedau în timpul anchetelor. Mai puțin s-a vorbit/scris despre Securitatea anilor ‘80.
Pustnicul fără biserică, atins de harul lui Dumnezeu: ”A trăit 100 de ani. Umbla desculț vara și iarna, vindeca bolnavii cu rugăciuni” – GALERIE FOTO
Istoria unui loc se construiește în secole, prin oamenii care o trăiesc. Pustnici sau simpli creștini, pelerini care bat cărările pe ploaie sau ninsoare, călugări care prin sfințenia lor tămăduiesc suferința semenilor.
Primele luni ale ocupației sovietice la Botoșani, ”Clopotul” scrie înflăcărat despre întâlnirea cu ”o nouă lume, cu o nouă mentalitate”
Primăvara anului 1944, Botoșani. Orașul după refugiu nu mai păstra nimic din parfumul grădinilor de odinioară, din farmecul străzilor colindate de trăsuri, nici măcar forfota vechiului târg pe care războaiele nu reușiseră să o potolească întru totul.
Povestea neștiută a primilor angajați ai Filarmonicii, directorul a făcut preinfarct, mărturii din prezent: Astăzi mi se pare o nebunie desăvârșită
Nebunia frumoasă a unor visători avea să le ofere botoșănenilor decenii întregi de muzică. Istoria a consemnat, de-a lungul vremii, succese și momente extraordinare, cu invitați celebri și un repertoriu pe măsură.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
”Eu le-aş tăia câte un deget, numai că ar rămâne toţi ciungi. Bineînţeles că trebuiesc sancţionaţi, dar nu se poate vorbi cu ei. Sunt o castă specială, sunt inamovibili, nu ai ce să le faci. Legea e în mâna lor,...
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9265 lei
USD
Dolarul SUA
4.0491 lei
CHF
Francul elveţian
4.4882 lei
GBP
Lira sterlină
5.7238 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7198 lei
XAU
Gramul de aur
239.3472 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2290 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3738 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1777 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3462 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1925 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6626 lei
Vremea
astăzi
Botosani
10.5 o C
Dorohoi
10.2 o C
Bucecea
10.7 o C
Darabani
9.6 o C
Saveni
11.3 o C
Ştefăneşti
8.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.