Botoşanii de altădată
În așteptarea unui moment istoric: Cum a mutat Iorga clopotnița Bisericii-simbol și documentul secret ascuns în zid acum mai bine de un secol - FOTO

Luna aceasta, orașul cunoscut de vreo jumătate de secol drept Târgul Doamnei - probabil cea mai frumoasă denumire pe care o poate primi o așezare - va consemna încă un moment istoric.

Este vorba despre finalizarea lucrărilor de restaurare a Bisericii ”Sfântul Gheorghe”. Invitat în luna martie 2022 la Botoșăneanul TV, primarul Cosmin Andrei răspundea întrebărilor formulate de jurnalistul Sergiu Bălășcău, cu privire la situația bisericii amintite, precizând că, cel mai probabil pe 23 aprilie sau în preajma acestei zile (23 aprilie fiind și Ziua Orașului Botoșani), va fi realizată recepția lucrărilor și se va lua în calcul sfințirea lăcașului de cult.

 

Biserica-simbol a orașului Botoșani revine astfel la strălucirea de odinioară, având în vedere că ultima restaurare amplă la care a fost supusă se întâmplase la începutul secolului XX, în anii 1911.

 

Înaintea acestui important eveniment pe care botoșănenii îl așteaptă, vă propunem astăzi o întoarcere în timp, în urmă cu mai bine de un secol. Iar unul dintre cei care au consemnat cu fidelitate parcursul lucrărilor și momentele încărcate de emoție din acel timp a fost colonelul Gheorghe Rățescu.

 

Însemnările colonelului Gheorghe Rățescu sunt amintite în dese rânduri de către Dan Smântânescu, cel care a fost vreme îndelungată secretarul personal al savantului Nicolae Iorga. Deși cunoștea în amănunt activitatea istoricului Iorga, Dan Smântânescu dă întâietate mărturiilor lăsate de Gheorghe Rățescu, fiind cel care a fost martor a numeroase întâmplări petrecute la Botoșani.

 

 


(Istoricul Nicolae Iorga)

 

 

”Lumea se ridica în picioare ovaţionând”

 

Iată, de pildă, cum este descrisă de către Gheorghe Rățescu una dintre vizitele pe care Nicolae Iorga le făcea la Botoșani:

”Sosirea sa constituia un mare eveniment. La gară era aşteptat de oficialităţi, de profesori, de elevii liceului, de sute de cetăţeni şi chiar de ţărani de prin împrejurimi. La ieşirea din gară se pornea un alai având în frunte elevi ai cursului superior, după care urma trăsura Primăriei în care se afla oaspetele însoţit de primar, apoi elevii cursului inferior, cetăţeni şi toţi cei aflaţi la sosirea trenului. Alaiul se îndrepta spre centrul oraşului, pe Calea Naţională, pe la poştă, spre podul de piatră, iar de aici, în deal, la liceu. Câteodată, se mergea şi direct, pe bulevardul Belvedere. Pe tot parcursul, profesorul era ovaţionat. Urale ca „Trăiască Iorga”, „Trăiască apostolul neamului”, „Trăiască fiul Botoşanilor”, nu mai încetau”.

 

 

Iorga se oprea și la Liceul ”A. T. Laurian”, pentru a-și revedea foștii profesori, însă de cele mai multe ori susținea și conferințe care erau așteptate cu sufletul la gură de părinți, elevi, dar și de cadre didactice de la toate școlile din oraș.

”Aula liceului devenea neîncăpătoare. În primele rânduri se aflau cadrele didactice de la toate şcolile, apoi părinţii şi elevii, care stăteau câte doi pe un scaun. Uşile aulei erau larg deschise pentru cei care, nemaiavând loc în sală, umpleau şi holul mare. Când apărea Iorga, încadrat de directorul liceului şi de profesorul Nicolae Răutu - fostul său profesor de limba română - lumea se ridica în picioare ovaţionând. Aplauzele se auzeau până în stradă”.

 

 

Vocea lui Nicolae Iorga răsuna apoi clară, maiestuoasă, dar cu ”o muzicalitate cu totul proprie”.

”Se făcea apoi linişte şi Iorga începea să vorbească. Avea o dicţiune unică, cuvintele aveau o intonaţie aparte, iar fraza, o muzicalitate cu totul proprie. Ştia să cucerească auditoriul şi să-l vrăjească. Era un dar al său înnăscut şi nu apela la niciun artificiu oratoric. La terminare, în ovaţii de nedescris, părăsea sala - modest şi simplu - ca şi cum nimic nu se întâmplase, ca şi cum nu lăsa în urmă o sală fascinată”.

 

 

 

Iorga și Biserica Doamnei

 

Un alt fapt mai puțin cunoscut, sau despre care s-a scris prea puțin, este legat de implicarea pe care Nicolae Iorga a avut-o în restaurarea bisericii-simbol a orașului Botoșani, într-o perioadă (începând din 1911) în care la președinția Comisiei Monumentelor Istorice se afla chiar istoricul născut pe aceste meleaguri.

 

 

Biserica ”Sfântul Gheorghe” era în mare ”suferință”, având nevoie urgentă de reparații. Nicolae Iorga a venit în mai multe rânduri la Botoșani pentru a se asigura că lucrările de restaurare decurg conform planurilor stabilite.

 

”Eu eram acolo și am văzut și am auzit”, povestește colonelul Gheorghe Rățescu, mărturisind că, de fiecare dată în astfel de vizite, Nicolae Iorga oferea ”un mic curs de arhitectură bisericească de epocă, ținut în aer liber”.

 

 

Așadar, marele istoric le-a cerut restauratorilor ”să nu care cumva să modifice baza turlei bisericii – stea în opt colțuri – acesta fiind un specific al bisericilor lui Ștefan cel Mare și al urmașilor săi”.

 

 

Mutarea clopotniței

 

Tot lui Iorga i-a aparținut decizia de a dărâma clopotnița de la intrarea în biserică și ”să se zidească alta mai departe”.

 

”Întrebat unde să fie înălțată noua clopotniță, Iorga s-a uitat roată-mprejur, apoi a arătat cu mâna zicând: uitați-vă, acolo să o faceți, în colțul acela, și acolo s-a făcut”, povestește mai departe colonelul Gheorghe Rățescu.

 


(Biserica Sf. Gheorghe” înainte de mutarea clopotniței)

 

Aproximativ 40 de maiștri au lucrat la restaurarea bisericii la acea vreme. Erau români, sârbi, austrieci și italieni. S-a lucrat cu migală, cu măiestria specifică meșterilor europeni îndelung probați prin catedralele - monumente istorice. Începuse războiul, iar tunurile se auzeau tot mai aproape. Iorga nu renunța, voia să vadă lucrarea finalizată.

 

 

”În interior ce facem, domnule profesor?”

 

Biserica nu era pictată în interior. O explicație aparte vine din partea unui istoric din vremea noastră. Este vorba despre Adrian Nicolae Petcu, cel care de mulți ani studiază locașurile de cult din România.

 

Adrian Nicolae Petcu scrie într-un studiu publicat în Ziarul Lumina că, ”la puţin timp după zidire, Doamna Elena a fost ucisă de susţinătorii pretendentului la domnie, astfel încât Biserica "Sf. Gheorghe" din Botoşani a rămas nepictată, biserică albă, după cum erau numite la vremea aceea lăcaşurile nezugrăvite din Moldova”.

 

Iată de ce Nicolae Iorga a fost întrebat de profesorul Petre Antonescu, de la Școala de Arhitectură din București: ”În interior ce facem, domnule profesor?”

 

Iorga a îndreptat mâna către Herța și Cernăuți, de unde se auzea bubuit de tun, și a răspuns: ”Dacă vom avea bani și dacă împrejurările vor permite, atunci pereții se vor picta, iar dacă nu, vor rămâne așa cum sunt – doar tencuiți”. Iar împrejurările, după cum s-a văzut, ”nu au permis”.

 

 

Documentul din zidul clopotniței

 

Înainte de închiderea oficială a lucrărilor, Nicolae Iorga a avut o cerere neașteptată către preotul paroh Constantin Vasiliu: împreună cu inginerul orașului, să redacteze un act în care să arate tot ce s-a făcut în timpul restaurării.

 

Iar actul ”să se zidească la înălțimea soclului clopotniței, pe peretele dinspre răsărit”.

 

Zis și făcut întocmai. Documentul, redactat de către avocatul Jenică Vasiliu, fiul preotului, a fost semnat apoi de către protoiereu, primar, prefect și inginerul orașului. Apoi a fost pus într-o cutie cilindrică de tablă și zidit în locul indicat de istoricul Iorga.

 

”Personal am scris și eu referitor la ce era atunci în țară și în oraș, am pus documentul într-o cutie de tablă pe care am pus-o alături de documentul oficial. După circa 60 de ani am făcut cunoscut aceasta bisericii Sf. Gheorghe, spre știință și neuitare”, mărturisea colonelul Gheorghe Rățescu în anii 70.

 

Un alt moment emoționant avea loc la finalizarea lucrărilor. Când Nicolae Iorga i-a adunat pe toți cei care au lucrat la restaurarea Bisericii ”Sf. Gheorghe” și le-a adresat cuvinte de mulțumire. Gheorghe Rățescu povestește cum marele savant a vorbit întâi românește, apoi a vorbit pe rând sârbește, italienește și nemțește, ”spre  uimirea tuturor”.

 

 

Imagini din luna martie 2022, înainte de finalizarea lucrărilor de restaurare: 

 





 

 

Cum îl sărbătoreau botoșănenii pe Enescu acum 90 de ani, o întâlnire emoționantă între un copil și un geniu al muzicii - FOTO               
După aproape un secol, Botoșanii nu mai au aproape nimic din gloria orașului de odinioară. Parfumul fostelor grădini ce concurau cu cele ale marilor capitale europene, casele modelate în linii arhitectonice care mai păstrează și astăzi, chiar în ruină fiind, parfumul de epocă, oamenii pentru care arta însemna mai mult decât colecții de fotografii lângă monumente suferinde... 
INTERVIU - Alexandru Hriscu și Botoșaniul de odinioară: Există o lipsă de patriotism local și o indiferență crasă la nivelul autorităților care ar trebui să se ocupe de patrimoniul orașului
”Această pagină tratează file din istoria vizuală și documentară a oraşului Botoşani din diferite surse documentare online sau offline. Pentru amintirea vremurilor trecute, tuturor botoșănenilor de pretutindeni”. Este descrierea uneia dintre cele mai urmărite și îndrăgite pagini din mediul virtual, Botoșaniul de odinioară.
În martie 1990 a aplanat conflictul de la Târgu Mureş, botoşăneanul lăudat de Vasile Milea care i-a refuzat pe ruşi şi l-a înfruntat de Iliescu
Erou sau ”personaj coleric”? Militar de carieră sau un simplu supus? Curajos sau dornic de afirmare? Poate că nici un alt general al Armatei Române nu a fost atât de controversat ca acest botoșănean care, dincolo de gradele militare, s-a bucurat și de distincții civile precum titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani.
Un oraș la limita supraviețuirii: Industria glorioasă transformată în ruine, abandonată sau fărâmițată în doar câțiva ani
Locul care în urmă cu jumătate de secol producea utilaje și echipamente căutate în întreaga lume se mai mândrește, în anul de grație 2021, doar cu titlul de oraș cu cel mai curat aer din România.
Mințile luminate care au făcut istorie: Primul doctor în medicină din Moldova, botoșăneanul care a luptat cu varicela și a învins holera
În urmă cu 100, chiar 200 de ani, Botoșanii aveau parte de oameni cultivați, străluciți, îndrăzneți. Oameni care au luptat cu molime dintre cele mai cumplite și le-au învins.
Kilometrul zero al culturii naționale, locul din Botoșani pe care comuniștii voiau să îl declare ”rezervație de arhitectură urbană” – GALERIE FOTO
Locul nașterii poetului Mihai Eminescu. Biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu. Vechi străzi de promenadă, clădiri care poartă în ziduri neștiute povești de dragoste sau secretele niciodată aflate ale comercianților de tot soiul. Un ansamblu urban unic în Moldova, o bogăție ignorată și abandonată astăzi.
”Copilul etern” al teatrului românesc a jucat pe scena de la Botoșani: A fost o perioadă fericită din viața mea / Îmi plăceau oamenii care umpleau până la refuz sălile de spectacol GALERIE FOTO
I se spune actrița-veselie, actrița-poveste. Însă, mai presus de toate, este ”copilul etern” al teatrului românesc. În acest an împlinește 80 de ani de viață, un destin de excepție, o carieră dedicată artei, o călătorie de șase decenii care a cotit, o vreme, și către Botoșani.
Cum petrecea Paștile anticomunistul condamnat la moarte și executat de Securitate la Botoșani / De ce americanii nu au mai ajuns niciodată
Condamnat la moarte de comuniști, s-a predat singur la Securitate, pentru a-și proteja familia. Folosit ca agent dublu, i-a trădat pe comuniști și s-a alăturat iarăși Rezistenței din munți. Prins din nou, a fost condamnat fără proces și împușcat pe poligonul Penitenciarului Botoșani.
Fostul director de la Europa Liberă, mărturisiri despre ”Botoșanii copilăriei mele”: Ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu – GALERIE FOTO
”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!” Sunt cuvintele pe care părinții și bunicii noștri le-au ascultat ani la rând, cu urechea lipită de aparatul de radio, prin vocea celebră de la Vocea Americii sau Europa Liberă. Într-o vreme în care acest gest - ascultarea celor două posturi de radio - te putea duce în pușcăria comunistă...
Loading...
Rana de pe obrazul Orașului Geniilor: Destinul dureros al casei care se prăbușește sub ochii noștri – GALERIE FOTO
În mijlocul orașului care a dat țării cel mai mare istoric și savant, o casă rezistă de mai bine de două secole, parcă anume spre a ne aminti că, acolo unde rădăcinile putrezesc, tulpina rămâne fără viață iar rodul se usucă și cade.  
”Pe cine invităm la video” - Mineriada și botoșănenii, secvența care a făcut carieră: Ne dăm foc la toate autobuzele, asta a fost înţelegerea - FOTO&VIDEO
Greva minerilor din Lupeni, care în urmă cu o săptămână s-au blocat în subteran, a declanșat un adevărat remember istoric, televiziunile naționale întrecându-se în a redifuza imaginile care au îngrozit lumea la mijlocul anului 1990.
Nepoata lui Sadoveanu a debutat pe scena de la Botoșani, povestea unui interviu care a durat 500 de kilometri: S-a năpustit asupra mea să mă felicite și a refuzat să coboare
S-a bucurat de gloria lui, dar a și suferit după moartea scriitorului, când comuniștii nu au vrut să o mai știe în țară. O carieră în teatru începută la Botoșani, care continuă și astăzi, după zeci de ani de străinătate.
Tânărul Ceaușescu pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”, spectacolul ”monumental” care a adunat toată suflarea artistică a orașului - FOTO
În ianuarie 1978, Nicolae Ceaușescu împlinea 60 de ani de viață și nu mai puțin de 45 de ani de activitate revoluționară. De 11 ani conducea Partidul Comunist și ducea România ”pe cele mai înalte culmi ale socialismului”.
Cum arătau mătușile lui Eminescu și cum îl descrie pe Mihai chiar fratele său: Când râdea, râdea cu mare poftă, râs sincer – GALERIE FOTO
Sărăcia Botoșanilor, atât de des invocată în rapoarte, studii, statistici, nu ține doar de lipsa banilor, a investitorilor, a locurilor de muncă. Ci mai ales de lipsa de perspectivă atunci când vine vorba de a dezvolta și promova ceea ce există deja.
Loading...
”Steaua sus răsare, Ceaușescu moare”: Cum au trăit botoșănenii primele ore ale libertății, copilul care își dădea sângele pentru răniți și botoșăneanul care și-a urcat familia pe clădirea Teatrului
1989. Până pe 21 decembrie, la Timișoara muriseră deja 73 de oameni, alți aproape 300 erau răniți. Pe 22 decembrie, la ora 12.08, cuplul Ceaușescu fuge. Până la decolarea elicopterului cu cei doi dictatori, la București muriseră 49 de oameni, alți 600 sunt răniți. Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în prezent de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluției din 1989.
Povestea maicii Atanasia, alungată din Agafton: A muncit în fabrică, a îngrijit bolnavii, apoi s-a întors să moară Acasă
Într-o zi de 11 decembrie închidea ochii pentru veșnicie o măicuță pentru care viața fusese nu doar o luptă, ci o mărturisire. Rugăciunea continuă, munca cinstită și iubirea de aproapele i-au fost crez și hrană pentru suflet.
Ultimul primar necomunist al Botoșanilor: Ne-a lăsat Fata Moartă și o extraordinară lecție de demnitate
Într-un sfârșit de noiembrie 30 se stingea din viață, în urmă cu 75 de ani, unul dintre marii oameni ai Botoșanilor. Avea 55 de ani și trăise cât pentru zece vieți.
Istorie cu parfum de romanță: Pe lângă plopii fără soț cu Rița, fecioara cu ochii sprințari… - FOTO&VIDEO
Le-am ascultat de sute, de mii de ori. Ne-au înmiresmat viața, ne-au bucurat sau înlăcrimat inima. Prea puțin se știe, însă, că unele dintre celebrele romanțe pe versurile lui Eminescu, de pildă, au fost create chiar în timpul vieții Poetului, acum mai bine de 130 de ani.
Povestea mai puțin știută a ”novembriștilor” deportați la Botoșani și a șefului Miliției care a anunțat Revoluția cu o lună înainte: Stai dracului liniștit în banca ta, că oricum nu te prinde Crăciunul aici!
Astăzi se împlinesc 33 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 noiembrie 1987. Revolta care a anunțat prăbușirea comunismului în România.
Botoșăneni hăituiți de Securitate din cauza unei scrisori: ”Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu unii dintre semnatari”
Cei vizați ripostează și spun că, la Botoșani, nu și-au făcut decât datoria față de ”patrie și popor”. Și că tragerea lor la răspundere, după 1989, nu prea ar fi justificată: nu mai sunt membri de partid și nici nu se află în funcții publice.
Ce nu a reușit Flutur in trei mandate, s-a făcut in doi ani de Cosmin Andrei. Omul sfințește locul! Felicitări tuturor celor care au contribuit la această istorică realizare!
12 mai 2022, 17:59
Termopan e capul tău.... Geamurile sunt fier și sticlă...
17 aprilie 2022, 18:00
Clopotniță cu termopane??? Ce minte judecata a ordonat asa ceva? Super istoric acest termopan
17 aprilie 2022, 14:01
Sondaj
Ar trebui introduse uniformele școlare obligatorii?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Este ieșirea mea oficială din zona de confort. Prea fac duș, prea dorm la mine acasă când vreau eu, prea mănânc când îmi e foame, gata, e nevoie de o provocare :)) Sincer, abia aștept sa ajung, abia aștept sa îl distrug ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9472 lei
USD
Dolarul SUA
4.6322 lei
CHF
Francul elveţian
4.7915 lei
GBP
Lira sterlină
5.8254 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6326 lei
XAU
Gramul de aur
277.6524 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2438 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2933 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6225 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2014 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6649 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.6 o C
Dorohoi
15.7 o C
Bucecea
14.9 o C
Darabani
10.1 o C
Saveni
16.1 o C
Ştefăneşti
13.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.