Polițiștii locali au fost direcționați în zonă pentru a identifica și sancționa tânărul.
În zilele de 8 și 9 octombrie 2024, polițiștii locali din cadrul Serviciului Dispecerat care monitorizează camerele de supraveghere din municipiu, cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010 – Legea Poliției Locale, au observat o serie de evenimente sau încălcări ale prevederilor legale.
În Centrul Istoric, în zona monumentului, un tânăr de etnie romă a fost surprins pe camerele de supraveghere în timp ce își satisfăcea nevoile fiziologice direct pe monumentul arhitectural.
Pentru fapta sa, polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică direcționați în zonă de către polițistul local din Dispecerat l-au sancționat cu amendă în cuantum de 100 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Botoșănean lăsat mort pe marginea drumului, șoferul a fugit
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
În alte județe părinții sunt amendați de Poliție pentru absențele copiilor – SITUAȚIA la Botoșani
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Un botoșănean deghizat în medic SMURD a luat casele din Maramureș la rând
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Localitatea din Botoșani cu gară și șine dar unde trenul nu a ajuns niciodată
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile