La un pas de tragedie! S-a trezit cu casa în flăcări, însă din fericire a reușit să iasă afară și să strige după ajutor la vecini.
O lumânare lăsată nesupravegheată a provocat un incendiu, marți seara, într-o casă din localitatea Chițoveni, orașul Flămânzi.
Când s-a produs evenimentul, proprietarul, în vârstă de 63 ani, dormea. S-a trezit înconjurat de flăcări, a reușit să iasă din locuință și a cerut ajutor de la un vecin.
Bărbatul a suferit arsuri la nivelul capului, mâinilor și a inhalat fum, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și au constatat faptul că ardeau bunurile din interiorul casei, dar și acoperișul.
În camera unde s-a produs incendiul, tavanul era prăbușit.
Pentru a preveni astfel de evenimente:
- asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
- nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
- amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
- nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;
- stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
- nu adormiţi cu lumânările aprinse.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Rareș Prisacariu, printre prezentatorii Galei „Valori Contemporane”
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: S-a deschis Târgul Liceelor, elevii ademeniți cu oferte educaționale
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Proiect: Pizza și sucurile interzise copiilor pe o rază de 500 metri în jurul școlilor
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
BLOCADA prin orașe: Șoferi rămași pietoni și amenzi de peste 76.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024