Li se spune NEET, iar termenul este nou apărut în vocabularul administrativ folosit de instituțiile statului.
Un tânăr care face parte din această categorie are vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani, nu are un loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională.
Sunt cu sutele la Botoșani, cel puțin din datele oficiale care se află în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Neoficial este posibil să fie mult mai mulți și nicio unitate de stat să nu le țină evidența.
Situația i-a fost prezentă prefectului Sorin Cornilă într-o ședință a comisiei de dialog social.
„NEET este acronimul din engleză « Not in Education, Employment, or Training » adică tineri fără ocupație care nu urmează o formă de învățământ sau o formă de instruire. La nivelul județului Botoșani, acești tineri NEET la nivel național au fost incluși ca și grup vulnerabil în Legea 76 a asigurărilor pentru șomaj, pe lângă celelalte categorii vulnerabile, cum ar fi persoanele peste 45 de ani, absolvenții, unici întreținători de familie, persoane cu dizabilități”,
Anca Apăvăloaie, director AJOFM
În județul Botoșani, ultimele statistici din 30 septembrie 2023 arată că sunt 5.315 șomeri.
sunt tineri NEET.
Anul trecut în aceeași perioadă erau 3.044 de șomeri și 1.056 de tineri fără ocupație.
AJOFM organizează cursuri de formare profesională la care participarea a fost de aproape 350 de persoane din care 200 erau astfel de tineri.
„Lucrăm cu materialul clientului, de aceea spuneam mai devreme că ce vine din școală, preluăm noi. Cu cât pleacă ca și persoane deja calificate, ca urmare a absolvirii învățământului tehnic și profesional sau cu cât pleacă pe nivel superior de învățământ, cu atât noi preluăm mai puțin pentru a orienta, pentru a califica sau recalifica. Normal că unii spun că sunt dependenți de asistența socială și de suportul părinților care îi susțin financiar. Cred că mai degrabă sunt dependenți de suportul financiar al părinților”, a mai explicat șefa de la AJOFM.
Datele statistice poziționează județul Botoșani pe locul 39 la numărul de asistați sociali. În cifre, vorbim despre 1.769 de botoșăneni care primesc ajutor social de la stat, dintre care doar 74 sunt tineri NEET.
(Sursa - depositphotos.com)
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024