A apărut noul număr al revistei de cultură Hyperion, publicație aflată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, editată de Fundația Culturală Hyperion – Caiete botoșănene.
Prima apariție din 2021 a revistei de la Botoșani se constituie într-un număr care decupează din spațiul cultural fragmente ale timpului amestecat, pe alocuri atins de controverse, pe care creatorii și societatea deopotrivă îl parcurg de aproape un an.
Un timp în care se scrie, se creează, se și citește. Scriitori, artiști, critici literari, profesioniști ai culturii instituționalizate, cercetători, cu toții reuniți în paginile revistei ”Hyperion”, o publicație care vine în fața cititorilor săi cu rubricile consacrate, de la Anchetă la Poesis, Beletristică, Cronică literară, Eminescu in aeternum, Universalis, Eseu, dar și Aniversări și Memoria.
Semnează în acest consistent număr, printre alții: Angela Baciu, Leo Butnaru, Elena Cardaș, Remus Octavian Câmpean, Al. Cistelecan, Theodor Codreanu, Raluca Faraon, Angela Furtună, Gheorghe Grigurcu, Ioan Holban, Nora Iuga, Dan Perșa, Ala Sainenco, Nicolae Sava, Vasile Spiridon, Daniel Corbu (”Lucian Alecsa sau jocul de-a cine pierde câștigă”), Valentin Coșereanu, Ana Coșereanu, Theodor Damian, Ioana Diaconescu, Stelorian Moroșanu, Mircea Oprea, Vianu Mureșan, Liviu Șoptelea, Victor Teișanu, Dumitru Ungureanu, Magda Ursache, Petru Ursache, Maria Dobrescu, Petruț Pârvescu, Liviu Pendefunda, Nina Viciriuc.
Ne oprim și de această dată asupra Accentului pe care redactorul-șef al revistei, Gellu Dorian, îl plasează drept semnal de alarmă asupra patrimoniului:
Orașul fără memorie
Poate fi vorba despre oricare alt oraş din România, deşi în unele oraşe, chiar dintr-o zonă sub nivelul de sărăcie, gospodarii care le-au administrat sau le administrează au ţinut să lase ceva în urmă, şi s-au legat de tradiţia culturală a acelor oraşe, de memoria care trebuia/trebuie mereu împrospătată, chiar dacă este vorba de nume şi fapte mai puţin importante decît cele cu care noi, aici, în oraşul care l-a dat lumii pe Eminescu, ne mîndrim, ne fudulim şi nu facem mai nimic întru cinstirea celor care au adăugat un plus de valoare acestei tradiţii cu care ne mîndrim.
Dar voi vorbi aici despre oraşul Botoşani, oraş în care s-au născut, au copilărit, au plecat spre lume unele nume dintre cele mai importante ale culturii române. Nici nu trebuie să le mai amintesc aici, pentru că am făcut-o de foarte multe ori şi, vorba lui Arghezi, a vorbi mereu despre Eminescu într-o ţară a surzilor este ca şi cum ai striga într-o peşteră pustie! Însă îi voi aminti mai jos pe primarii oraşului Botoşani, nu pentru a-i arăta cu degetul, că asta n-o să-i deranjeze cîtuşi de puţin, ci pentru a nu li se uita numele care nu se leagă de nicio faptă mai de Doamne ajută, ci dimpotrivă, de indolenţă sau proiecte începute şi neterminate, doar de fanfaronadă şi nepăsare faţă de ceea ce lasă în urmă.
(…)
Şi ca să explic titlul acestui editorial, aceşti edili şi consilieri locali nu au făcut mai nimic pentru menţinerea şi împrospătarea memoriei oraşului. Ce înseamnă „memoria oraşului“? Aducerea mereu în atenţie a înaintaşilor, a marilor înaintaşi, a oamenilor de cultură cu care ne mîndrim, a altor oameni de ştiinţă, savanţi, ingineri, antreprenori, oameni de valoare inestimabilă născuţi pe aceste locuri. Dacă în privinţa marilor nume, de la Eminescu la Grigore Antipa, să spunem că într-un fel sau altul numele lor este aşezat pe plăcuţele unor străzi sau pe frontispiciile unor instituţii, dedicîndu-se, unora, an de an, unele evenimente, dintre care Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia de reputaţie naţională, altora li s-au uitat numele şi faptele lor de parcă nici n-ar fi existat. Deşi personal am depus de mai multe ori adrese pentru a se acorda denumirea unor străzi cu numele unor personalităţi culturale din istoria recentă, nume legate de oraşul Botoşani, sau să se realizeze statui sau inscripţii cu menţionarea locului naşterii acestora, pentru a fi aduse mereu în faţa contemporanilor, acestea au fost trecute cu vederea, date deoparte. Ceea ce în alte oraşe cu mai puţină importanţă culturală, aceste iniţiative simple, la îndemînă, sunt puse în aplicare şi definitivate imediat după trecerea acestor personalităţi în nefiinţă. Noi nu avem în oraş o statuie a lui N. Iorga, o alta a lui G. Enescu sau Ştefan Luchian, Octav Băncilă, Grigore Antipa, Dimtrie Brândză, Octav Onicescu, Andrei Bâznoşanu şi alţii, ca să nu mai vorbim de busturi ale mai recenţilor dispăruţi Max Blecher, Mihai Ursachi, Cristian Simionescu, Mihail Sorbul, N. Răutu, Tiberiu Crudu, Al. D. Lungu, Constantin Dracsin, Horaţiu Ioan Laşcu, Lucian Alecsa alte şi alte nume care ar împrospăta memoria timpului şi ar da cu adevărat valoare culturală oraşului, care, nu doar prin gura politicienilor la diverse ocazii, ar fi de reală importanţă şi unicat chiar în toată ţara. Şi locuri vizibile, cu dever, pentru a-i arăta lumii pe înaintaşii botoşăneni sunt Pietonalul Unirii, care acum arată ca un cimitir cu jardiniere oribile care ocupă spaţii mari, inestetice, Centrul Vechi, Bulevardul Eminescu, în preajma Parcului, dar şi pentru denumiri noi cu numele personalităţilor atîtea alte străzi şi alei din oraş cu nume fără semnificaţie, unele chiar ridicole. Însă din acest punct de vedere, al aducerii în memorie a celor care ne-au scos în lume, acum, după mai bine de treizeci de ani de libertate totală, oraşul este fără o astfel de memorie, iar orice iniţiativă este privită pieziş, dată deoparte, fără însă ca botoşănenii, atunci cînd vine vremea alegerilor, să-i dea definitiv în lături pe aceşti incompetenţi dovediţi şi să pună oameni care să sfinţească locul, nu să-l murdărească. (integral în interiorul revistei)
Citește revista Hyperion AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
