Marţi, puţin după ora 11:00, la aproximativ 24 de ore de la instalarea în funcţia de comisar şef, Răzvan Rotaru a prezentat raportul de activitate de la Garda de Mediu Botoşani pe primele două luni din acest an. În acesta se menţionează că în perioada 1 ianuarie- 28 februarie au fost derulate 117 acţiuni de control, din care 60 la obiective planificate şi 57 tematice, de verificare a unor sesizări, împreună cu alte autorităţi sau la solicitarea acestora.
Ca urmarea a acestor acţiuni s-au aplicat patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 67.000 lei pentru încălcări ale prevederilor privind regimul deşeurilor, gestionarea echipamentelor cu conţinut de bifenilpolicloruraţi, gestionarea vehiculelor şi vehiculelor scoase din uz şi transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României, fiind stabilite măsuri de remediere şi intrare în legalitate.
“În perioada următoare se vor derula acţiuni de informare si prevenire a incendiilor de vegetaţie ierboasă şi forestieră la strucurile administrativ- teritoriale şi cele silvice. Informările vor prezenta prevederile legislative de mediu şi de aparare contra incendiilor, obligaţiile primărilor, serviciilor voluntare de situaţii de urgenţă şi ale personalului din compartimentele de prevenire din cadrul primăriilor”, a afirmat
Răzvan Rotaru.
O atenţie deosebită se va acorda zonelor locuite din apropierea fondului forestier, păşunilor comunale concesionate/administrate de persoane fizice deţinătoare de animale sau asociaţii de crescători de animale, precum şi zonelor de agrement nedeclarate si neamenajate.
VEZI ŞI:
FOTO&VIDEO:Rotaru a depus jurământul cu oficiali, bonsai, glume şi săgeţi la presă