Încercarea unuia dintre liderii PNL Botoșani de a dobândi funcția de director al Sucursalei de Exploatare Complexă Stânca – Costeşti a eșuat după ce Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR) a revenit asupra deciziei inițiale privind conducerea unității strategice de pe Prut.
După cum v-am mai informat, Mircea Vucovici, ocupantul funcției menționate, trebuia să se pensioneze astăzi și a depus încă din decembrie o cerere de a rămâne pe post și după data la care trebuia să iasă din câmpul muncii.
La început, ANAR și-a dat acceptul ca Mircea Vucovici să lucreze în continuare la nodul hidrotehnic de la granița dintre România și Moldova, numai că pe un post de inginer, nu pe cel de director al unității.
Părea astfel că s-a deschis calea unei numiri politice pe filieră liberală, director ANAR fiind președintele PNL Târgu-Mureș.
Între timp, reprezentanții ”Apelor Române”, ar fi realizat că PNL-istul botoșănean care viza postul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege și nu îl pot numi astfel încât au revenit practic asupra deciziei inițiale și i-au acordat lui Mircea Vucovici încă un an în funcția de director la Sucursala de Exploatare Complexă Stânca – Costeşti.
De altfel, președintele PNL Botoșani anticipa încă din urmă cu exact o săptămână că mișcarea care se pregătea nu va mai avea loc.
„În primul rând dlui trebuie să fie angajat, am citit și eu, în unitatea respectivă, după care numirea o face agenția de resort (...). Nu cred! Deci pur și simplu nu se poate, am aflat și eu despre ce este vorba și nu e nimic încă... Deși lucrurile sunt într-o dinamică și atunci când o să am concret ceva, o să vă anunț”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Deputatul adăuga atunci că nici măcar un eventual transfer al lui Cristian Roman de la cancelaria prefectului la Sucursala de Exploatare Complexă Stânca – Costeşti nu ar rezolva problema.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Băncile au băgat comisioane la propriile bancomate
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
VINERI: Bugetul județului intră în dezbateri, Valeriu Iftime propune o dezvoltare „moștenită”
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Un bărbat a făcut focul la ghena de gunoi pentru a se încălzi
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile