Eveniment rutier petrecut în miez de noapte la Botoşani.
Miercuri13 iunie2018, în jurul orei 01.40, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani au fost sesizaţi de un bărbat de 52 de ani despre faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Tudora s-a accidentat în timp ce conducea un vehicul ATV pe drumul public din centrul localității.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au depistat conducătorul vehiculului, respectiv tânărul de 19 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere şi vehiculul nu este înregistrat.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge.
Faţă de tânăr a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
COD GALBEN prelungit: Meteorologii au actualizat prognoza
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024