Provenită din excelenta școală de atletism din Botoșani, este multiplă campioană națională la 20 km marș.
Andreea Arsine (32 de ani), participantă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în proba de 20 km marș, una dintre cele dificile din atletism, a vorbit despre felul în care s-a reinventat în timpul pandemiei.
A lucrat câțiva ani ca factor poștal, mai întâi la Botoșani, apoi la București, dar și-a păstrat cantitățile de energie și entuziasm pentru a reveni rapid pe culoarul performanței. S-a calificat la JO de la Rio și a terminat pe locul 45 una dintre cele mai chinuitoare probe din atletism, 20 km marș.
Este exponenta unei probe tehnice, de anduranță, în care fiecare mișcare greșită te poate descalifica: 20 km marș. Ce greutăți a întâmpinat în acest an dificil pentru sportivii de performanță?
”Mă antrenez, m-am antrenat și în pandemie, deși nu a fost deloc o situație plăcută. A fost agonizant și sper să treacă perioada aceasta nefastă pentru toată lumea. Da, obiectivul rămâne în picioare încă o ediție a Jocurilor Olimpice, dar nu cu prețul sănătății. Dacă pregătirea și condițiile vor fi favorabile, acesta este obiectivul cu un rezultat pe măsură”,
Andreea Arsine
Care sunt efectele majore ale acestor probleme în pregătire din cauza pandemiei?
”Ne-a afectat pe toți din toate punctele de vedere, nu cred că este cineva care să aibă ceva pozitiv de spus despre situația aceasta. Nu mai punem la socoteală faptul că sportul nu este o prioritate națională, iar acest aspect se vede și se simte în special în rezultate. Cultura în privința sportului de performanță nu cred că s-a îmbogățit însă cu siguranță văd oamenii mai grijulii pentru a face mișcare. Din păcate, nu corelează cu plăcerea, ci cu teama de boală sau să se facă bine după o anumită problemă de sănătate”.
La campionatele majore, cursele adesea încep și se termină pe stadionul principal, dar uneori cursele se termină în locuri de interes istoric.
Sportiva din Botoșani a vorbit la Digisport.ro despre performanță, perseverență, dar și despre pandemia care a anulat competițiile sportive.
-Cum te percep oamenii când te văd mărșăluind în jurul Parcului Herăstrău. La un moment dat, mulți șoferi te claxonau...
-Unii știu ce este și ce înseamnă această probă, alții se uită ciudat la mine. Nu prea am timp să mă gândesc cum percep oamenii proba mea. E o probă ciudată, clar, însă are frumusețea sa.
-Există o poză surprinsă la Rio, după ce ai terminat cursa de 20 km marș, făcută de jurnalistul Dorin Chioțea, care a fost preluată și de ziare din toată lumea. Erai tu, întinsă lângă linia de sosire, iar pe chipul tău se citea epuizarea. Cum o privești acum, la peste patru ani distanță?
-Acea poză exprimă durere. Durerea fizică și psihică pentru toată pregătirea depusă pentru acea cursă și dezastrul ieșit după. Nici acum nu îmi aduc aminte cum am terminat ultimul kilometru din concurs.
-Cum te-a schimbat acest an greu când sportul a întâmpinat mari probleme? Am văzut că ai pus pe picioare un proiect. Tu ești antrenor de fitness, dar ți-ai consolidat și un proiect personal.
-Sunt om cu inițiativă și îmi place să învăț lucruri noi și să evoluez. Nu aș numi afacere, ci un program de reeducare alimentară și slăbire accesibil oamenilor care nu iubesc sportul sau nu au ocazia să îl practice din diverse motive. Se numește My Diet și My detox, curând vor avea o platformă online unde vor putea fi accesate worldwide, Mydiettype.com My Diet oferă ocazia oamenilor să slăbească până la 6 kg în 10 zile și este format din patru module a câte 10 zile care în total te pot ajuta să slăbești până la 24kg, depinde de câte kilograme și cum răspunde organismul fiecăruia. My detox este un program de detoxifiere format din două module, unul de trei zile pe baza de ceaiuri din plante, iar altul de 7 zile format din ceaiuri și smoothie-uri, în ambele module se și mănâncă.
-Cum ți-a venit această idee?
-A fost un gând început din 2016, când m-am lovit de niște probleme privind inflamația corpului și câteva kilograme în plus. Abia acum am valorificat ideea care-mi încolțise de-atunci în minte.
-Spune-mi un story care ți-a rămas în minte dintre cele pe care le-ai aflat de la elevii, elevele tale.
-12 ore, zilnic văd fel și fel de povești, fiecare om are o poveste. Povestea unei cliente pe care am ajutat-o să slăbească 60 kg în opt luni și ambiția cu care și-a dorit să își depășească limitele mai ales că oamenii din jurul ei nu au încurajat-o și nu au crezut în ea. A dovedit că poate și că este un exemplu că voința omului este fantastică.
-În final, oferă un motiv pentru care părinții trebuie să insiste să-și țină copiii la sport, să-i facă să nu abandoneze disciplinele pe care le iubesc.
-Tot ce pot să spun este că dacă i te dăruiești sportului, el îți oferă pe toate planurile foarte multe avantaje. Te formează ca om și îți poate forma o viață frumoasă. Nu am regrete și chiar dacă nu am urcat pe podium la Jocurile Olimpice, mă declar împlinită și realizată mai mult decât aș fi crezut. Mă bucur că lucrez cu oameni deși e greu, că sunt tot în domeniul sportului și că pot face ce alții nu au făcut pentru mine.
Interviul complet AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024