Termenul până la care vor fi tăiate hârtiile este finalul acestui an școlar.
Ministrul Educației anunță public înființarea unei comisii de tăiat hârtiile din Educație, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. Monica Anisie susține că din comisie vor face parte persoane „din toate mediile educaționale”, iar această comisie „va tăia hârtiile care vă îngreunează munca”.
Monica Anisie apare în două fotografii lângă un „tăietor de hârtii”, o mașinărie de distrus documente, în care introduce mai multe foi, scrie Edupedu.ro. Termenul până la care vor fi tăiate hârtiile este finalul acestui an școlar, iar consultarea publică pentru problemele din sistem va începe luna viitoare și se va încheia la începutul semestrului al doilea, adică în această iarnă.
Monica Anisie își face publică adresa de email și le solicită tuturor profesorilor, în premieră pentru un ministru al Educației, să îi trimită pe email toate „problemele care considerați că vă îngreunează munca”.
Mesajul publicat este următorul:
„Dragi colegi educatori, învățători, profesori,Va informez ca am semnat ordinul prin care vreau ca munca dumneavoastră să fie eficientă și centrată pe elev! O comisie alcătuită din persoane din toate mediile educaționale va ”tăia hârtiile” care vă îngreunează munca! Sunt alături de dumneavoastră, vă respect pentru tot ceea ce faceți și vă rog să îmi transmiteți, pe adresa de email [email protected], toate problemele care considerați că vă îngreunează munca! Începutul semestrului al II-lea este termenul limită pentru finalizarea consultării publice! Anul școlar viitor ( 2020-2021) va fi ALTFEL și datorită implicării dumneavoastră! Haideți la treabă!”
Mesajul său a fost distribuit și pe pagina oficială a Ministerului Educației și Cercetării:
„Start oficial în campania de „tăiere a hârtiilor” care îngreunează munca profesorilor! Ministrul Monica Cristina Anisie a semnat astăzi, 15 noiembrie, ordinul de constituire a comisiei care va elabora un proiect de debirocratizare a activității din învățământul preuniversitar. Proiectul urmează a fi supus consultării publice la începutul lunii decembrie, punctul terminus al acestui proces fiind începutul semestrului al II-lea.”
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024