Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe șofer, suspiciunile celui care a sunat la 112 confirmându-se.
În cursul zilei de miercuri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat de 37 de ani, cu privire la faptul că un conducător auto care a plecat cu autoturismul din parcarea unui supermarket este posibil să fie sub influenţa băuturilor alcoolice.
Echipajul de poliţie dirijat la faţa locului a interceptat autoturismul pe Calea Naţională, stabilind identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 46 de ani, din municipiul Iaşi.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
În aceeași zi, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoşani, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani din aceeaşi localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și în acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Spitalul Județean angajează om fără liceu, ca să răspundă la telefon – LISTA locurilor vacante
Gabriela Erdic
Jan 20, 2025
Botoșănenii invitați pe Bulevardul Mihai Eminescu la „Mica Unire” – PROGRAMUL
Gabriela Erdic
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Semințe plante și semințe flori: cum să creezi o grădină sustenabilă
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile