Social-democraţii trimişi de botoşăneni în Consiliul Local să le reprezinte interesele au călcat legea în picioare. O spune chiar prefectul Dan Şlincu, ajuns în funcţie tocmai cu sprijinul PSD-iştilor.
Într-un răspuns trimis preşedintelui demis al consiliului de administraţie de la SC Urban Serv SA, primul reprezentant al Guvernului în judeţ spune negru pe alb că aleşii de la municipiu nu au respectat legea.
Cezar Nicuţă sesizase Prefectura cu privire la HCL 112/2018 prin care majoritatea social-democrată din CL Botoşani a revocat întreg CA-ul societăţii de salubrizare şi a numit trei membri interimari, toţi consilieri judeţeni PSD.
„Acest act administrativ a fost supus controlului de legalitate constatându-se nerespectarea prevederilor legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, precum şi încălcarea dispoziţiilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice”,
Dan Şlincu, prefect.
În răspunsul trimis preşedintelui demis al CA-ului de la „Urban Serv”, primul reprezentant al Guvernului în Botoşani a menţionat că instituţia pe care o conduce a promovat procedura prealabilă. Mai exact, a solicitat CL revocarea hotărârii, în caz contrar urmând să o atace la Tribunalul Botoşani, lucru care ar duce automat la suspendarea aplicării respectivei hotărâri.
În consecinţă, primarul a convocat pentru ziua de miercuri o şedinţă de îndată care are pe ordinea de zi revocarea hotărârii menţionate a deliberativului municipal.
Deşi poate din punct de vedere politic poziţia prefectului ar putea mira, legal vorbind aceasta este cât se poate de firească în condiţiile în care secretarul municipiului reşedinţă, Oana Georgescu, nu a contrasemnat hotărârea pentru legalitate.
Într-un referat ataşat hotărârii, şefa juriştilor din Primăria Botoşani enumera o mulţime de motive pentru care hotărârea nu poate fi considerată legală, de la faptul că Adunarea Generală a Acţionarilor şi nu Consiliul Local revocă membrii CA şi până la desemnarea noilor membri, pentru care nu s-a făcut dovada că îndeplinesc condiţiile legale pentru a ocupa aceste posturi. De altfel, cei trei nominalizaţi, Cătălin Olaru, Sergiu Marian şi Constantin Pătrăuceanu, nu au acceptat numirile.
Hotărârea adoptată de CL este doar una în care majoritatea social-democrată din Consiliul Local Botoşani, deşi avertizată asupra nerespectării unor prevederi legale, votează totuşi un asemenea act cu unicul scop de a-şi rezolva o problemă politică.
În acest caz vorbim despre reintroducerea SC Urban Serv SA sub controlul politic al PSD-ului. În tot acest timp de dispute politice, unele pubele de gunoi din capitala judeţului sunt arhipline, iar unii locatari nu mai au unde să deverseze deşeurile casnice, zonele respective transformându-se în veritabile bombe ecologice la actualele temperaturi.
În acest caz Cezar Nicuţă intenţionează să depună şi o plângere penală, după ce a acţionat deja în civil.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024