A început cel mai mare pelerinaj din Moldova. Mii de oameni, din Botoșani și din țara, au venit la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva.
În această dimineață, racla cu moaște a fost scoasă în curtea Mitropoliei și depusă în baldachinul cu flori amenajat. A fost un moment emoționant pentru credincioșii care au venit încă de azi noapte ca să închine rugăciuni fierbinți celei pe care o consideră protectoarea Moldovei.
Procesiunea religioasă a început, în această dimineață, în jurul orei 6:30, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Un sobor impresionant de preoți a purtat pe brațe racla cu moaștele Sfintei Paracheva, urmați de mii de oameni pe drumul credinței. Cu toții au străbătut bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, din centrul orașului, iar racla cu moaște a fost așezată apoi pe baldachinul din curtea așezământului monahal.
Oamenii, veniți cu miile din toate colțurile țării, au format o coadă uriașă pe străzile din jurul Catedralei. Credincioșii sunt dispuși să aștepte ore bune, doar ca să se roage preț de câteva secunde la moaștele Sfintei Parascheva, pe care le consideră făcătoare de minuni. Sursa: ziarul Libertatea.
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile