Președintele
Consiliului Județean (CJ) Botoșani răsuflă oarecum ușurat și se arată mulțumit de decizia luată la nivel de
Minister al Finanțelor Publice, decizie care prevede ca fondurile bugetului de stat să fie repartizate direct către localitățile din România.
„Am apreciat repartizarea bugetului pe care a făcut-o ministrul finanțelor, nu a mai lăsat pe umerii CJ-ului să repartizeze bugetul, să aibă discuții de o lună de zile cu primarii, ăluia îi dă mai mult, ăluia mai puțin”, a declarat
Florin Țurcanu.
Cel mai recent episod conflictual referitor la împărțirea fondurilor venite de la
Guvern, între edilul municipal,
Ovidiu Portariuc și președintele de CJ,
Florin Țurcanu, a fost în octombrie 2014. Atunci, șeful județean a fost aspru criticat de către
primarul de Botoșani pentru criteriile pe care le-ar fi luat în considerare atunci când a împărțit fondurile pentru plata arieratelor pentru programe de dezvoltare locală. Criterii care, spunea acesta din urmă, ar fi fost mai degrabă politice.
(C.B.)
CITEȘTE:
30 de milioane de euro colorați în roșu: Banii de la bugetul de stat iau calea localităților PSD-iste, trădarea pentru Ponta premiată, votul pentru Iohannis sancționat – LISTA
ȘI:
Portariuc îl acuză pe Țurcanu că împarte bani la primării în bătaie de joc