Judecătorul cunoscut pentru condamnarea unor inculpați celebri, precum Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chițac sau Miron Cozma, a încetat din viață.
Mihai Ciubotaru a început să lucreze ca magistrat la Tribunalul Neamț, ulterior devenind judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„S-a stins un om vertical! Unul din puţinii justiţiari ai României post-revoluţionare care nu a dat niciodată cinstea pe ruşine. Judecătorul s-a aflat în completul care a dat sentinţa în Dosarul Timişoara, care l-a stupefiat pe generalul Atanasie Stănculescu şi îngheţat pe Chiţac, ce aşteptau senin achitarea, feseniştii fiind convinşi că vor fi achitaţi. Câte 15 ani închisoare pentru fiecare”, a transmis Sergiu Găbureac de la Biblioteca Metropolitană București, un apropiat al magistratului. Potrivit acestuia, condamnările au venit în pofida unor presiuni uriașe asupra judecătorilor, informează Adevărul.
Născut pe 24 mai 1937 în județul Botoșani, Mihai Ciubotaru era considerat o enciclopedie vie, fiind extrem de pasionat de lectură și, în general, de tot ce înseamnă cultură, notează sursa citată.
Un judecător apreciat pentru verticalitatea sa, el a ajuns la Curtea Supremă în 1998 și a judecat dosare celebre. Ciubotaru s-a numărat printre magistrații care i-au condamnat pe generalii Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac în Dosarul Timişoara, când toată lumea vorbea de achitări, dar și pe Miron Cozma.
Mihai Ciubotaru a decedat acum două zile, la Piatra Neamţ, în oraşul unde a profesat o mare parte din viaţă. Era preocupat și de tot ceea ce însemna cultură, fie că era vorba de teatru, literatură, festivaluri muzicale, fiind un meloman împătimit.
A citit enorm, „biblioteci una după alta“, fiind foarte respectat pentru verticalitatea sa. Ajuns la Curtea Supremă a României, în 1998, a făcut parte din complete care au judecat cazuri celebre.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024