A cucerit scenele țării și a fost admirată în zeci de filme. Sufletul ei a rămas legat pentru totdeauna de Botoșani, pe care îl considera un loc binecuvântat de Dumnezeul românilor.
Actrița Florina Cercel a încetat din viață, la vârstă de 76 de ani. Anunțul oficial a fost făcut de Teatrul Național din București pe pagină de Facebook.
Echipa Teatrului Național din București anunță cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriță Florina Cercel.
”După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naționalului, 'Țuca' ne părăsește azi, lăsându-ne tot mai triști, lipsiți de prezența sa impunătoare, de forța și de talentul sau incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariție scenică. Vom reveni cu amănunte despre ceremonia funerară. Dumnezeu să o aibă în pază Sa! Rămas bun, Florina Cercel!", se arată în mesajul transmis de TNB.
Florina Cercel s-a născut pe 28 ianuarie 1943, la Piatra-Neamț. Ea a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1964, la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea și Victor Moldovan. De-a lungul carierei de actriță a jucat la Teatrul Dramatic de Stat din Galați (1964-1965), Teatrul Național din Timișoara (1965-1973) și Teatrul Național din București (din 1972). Ea a jucat și în numeroase filme, dintre care amintim "Iarna bobocilor", "Eu, tu, și... Ovidiu", "Crucea de piatră", "O soacra de coșmar" sau "Femeia din Ursă Mare". În ultimii ani, Florina Cercel a interpretat roluri și în telenovele românești "Inimă de țigan", "Regină" și "Aniela".
A fost căsătorită timp de 7 ani cu medicul Ioan Perian Liviu.
Puțină lume știe că Florina Cercel a locuit multă vreme la Botoşani, unde a şi urmat Liceul "Mihai Eminescu". Era perioada în care tatăl său se afla în închisoare, arestat politic.
"La Botoșani am crescut, acolo am făcut școala, liceul, iar tatăl meu, după ce s-a întors din închisoare, fiind arestat politic în anii ’50, a fost dat afară din armată și a intrat la Filarmonică, la Botoșani, unde a locuit până a ieșit la pensie. Acolo își cumpăraseră o casă foarte frumoasă pe care ulterior au vândut-o; era o casă cu grădină, era minunat, minunate locuri și minunată copilărie, pe care am petrecut-o între două orașe binecuvântate – Piatra Neamt, unde plutea spiritul lui Hogaș, și la Botoșani, cu Enescu, Eminescu. Era aproape imposibil să nu fii o natură artistică și să nu îți dezvolți gustul pentru poezie, literatură, filosofie, trăind în asemenea locuri binecuvântate de Dumnezeul românilor", își amintea cu drag actrița Florin Cercel.
La Piatra Neamţ, unde s-a născut, a mers la grădiniţă, apoi clasa I şi a II-a le-a urmat la Botoșani.În clasele a III-a, a IV-a, a V-a şi a VI-a a ajuns cu familia la Rîmnicu Sărat, unde tatăl ei a fost mutat cu regimentul (tatăl era muzician, a fost prim-trompetist în fanfara unui regiment).
”Ulterior, cînd am ajuns în clasa a V-a, a fost arestat politic şi a trebuit să părăsească armata, iar eu împreună cu mama mea şi sora mea am părăsit oraşul Rîmnicu Sărat şi ne-am reîntors la Botoşani. Cînd tata a ieşit din închisoare, de la canal, am continuat cursurile Liceului "Mihail Eminescu" din Botoşani şi, după examenul de bacalaureat, am dat admitere la Institutul de Teatru şi am intrat de prima dată", îşi amintea în urmă cu câțiva ani Florina Cercel.
A purtat pentru totdeauna în suflet anii copilăriei și amintirile legate de chipul mamei.
"De fiecare dată când mă gândesc la Crăciun, în minte îmi apar ochii mamei. Datorită ei, vraja Crăciunului continuă să dăinuiască. Am nostalgia aproape dureroasă a acelor ierni fabuloase din Botoşani, le simt mirosul, culoarea. Acolo tradiţiile se păstrau intacte, totul era autentic, ca şi trăirile mele de copil", sunt cuvintele care ne rămân de la una dintre cele mai strălucitoare actrițe din România.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile