Mulți botoșăneni și-au găsit alinare în chilia ei. În urmă cu câțiva ani, maica stareță s-a aflat la Botoșani, unde a fost premiată de o editură.
A murit fosta stareță a Mănăstirii Voroneț, Irina Pântescu, cea care a reînființat acest așezământ monahal.
Fosta stareță a Mănăstirii Voroneț, Irina Pântescu, a încetat luni din viață, la vârsta de 89 de ani. Irina Pântescu a fost cea care a reînființat acest așezământ monahal, fiind stareța Mănăstirii Voroneț timp de 27 de ani.
După 206 ani, în 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ”reînfiinţarea Mănăstirii de la Voroneţ, ca mănăstire de călugăriţe”, fiind numită prima Stareţă a Mănăstirii Voroneţ, Stavrofora Irina Pântescu.
Irina Pântescu s-a născut la data de 28 septembrie 1932 în satul Goruni, comuna Tomești, din județul Iași.
Sfântul Daniil Sihastrul, sfetnicul duhovnicesc al Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare, a sihăstrit la Voroneț, unde a creat o vatră isihastă la fel de importantă ca cea de la Putna. În 1488, sfântul domnitor a zidit la Voroneț biserica de actuală, iar cuviosul a devenit egumen.
Fost așezământ de călugări, Voronețul a fost reînființat ca mănăstire de maici după o perioadă de pustiire de 206 ani.
În 2012, fosta stareță a Mănăstirii Voroneț a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” din partea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel. Apoi, în 2017, Irina Mântescu a fost distinsă cu „Ordinul Național pentru Merit” în grad de Ofițer din partea președintelui României.
În anul 2016, maica stareță a Voroneților a fost premiată de Editura Geea.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FC Botoșani a făcut spectacol la Ploiești: Victorie fără drept de apel cu Petrolul - VIDEO
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Ce este pariul responsabil și cum să joci în siguranță online
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Da la infirmier la antreprenor de centru de recuperare medicală de top din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile