Regizorul Sergiu Nicolaescu a murit joi dimineaţă, la vârsta de 82 de ani, potrivit Evenimentul Zilei, care citează surse apropiate regizorului. Miercuri, reprezentanţii Spitalului Elias precizaseră că regizorul român ramane internat la terapie intensivă, evoluţia postoperatorie fiind uşor favorabilă, în concordanţă cu suferinţele preexistente şi cu vârsta pacientului.
Sergiu Nicolaescu a fost operat de peritonită, în 28 decembrie, la Spitalul Elias din capitală, "în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", intervenţia chirurgicală decurgând fără incidente, a anunţat unitatea sanitară.
Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias.
"Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias.
Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvata laparoscopic.
"Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor", au mai precizat reprezentanţii spitalului.
Aceştia anunţaseră, cu o zi înainte de operaţie, că regizorul a fost internat pe 26 decembrie, pentru o afecţiune digestivă cronică cunoscută şi urmează tratamentul medicamentos corespunzător.
Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu a căzut în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.