Ediția din acest an a turneului care îi este dedicat fostului portar al CS Botoșani, Ion Bordeanu s-a încheiat.
A doua zi a fost dedicată echipelor din mediul rural, meciurile fiind disputate și în acest caz în sala de sport de la Curtești.
Au participat șase echipe de juniori născuți în 2012 și mai tineri respectiv: ACS Sportul Flămânzi, CS Unirea Săveni, ACS Unirea Curtești, AS Real Hudești, AFCS Roma și ACS Viitorul Broscăuți.
Printre spectatorii care au luat loc în tribune s-a regăsit și un fost coechipier al regretatului Ion Bordeanu.
Care la ceremonia de premiere le-a transmis copiilor că toți au fost buni, indiferent de podium.
Neculai ”Nae” Abălașei, fost fundaș CS Botoșani
„Copii, am văzut astăzi pe fețele voastre bucuria și plăcerea de a juca fotbal. Faptul că iubiți fotbalul atât de mult are o însemnătate foarte mare, este un lucru extraordinar. Dacă o să-i ascultați pe domnii antrenori, dacă o să munciți mult la antrenamente, dacă învățați bine la școală, că trebuie să mergeți în paralel și cu școala și cu antrenamentele, dacă o să fiți disciplinați, o să ajungeți fotbaliști”,
Despre Ion Bordeanu, fostul fundaș „Nae” Abălașei a spus: „Am fost coleg cu el la echipa fanion a județului în anii ’80, doar două cuvinte să spun despre el, a fost un om minunat, un caracter deosebit, trăia fotbalul cu o pasiune ieșită din comun”.
În sală s-a aflat și Adi Ignat, președintele FC Botoșani despre care Bogdan Zanfirescu, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) a spus că este apropiat de fotbalul la nivel de juniorat prin prisma academiei clubului care numără 10 – 12 echipe de copii.
Adi Ignat, președinte FC Botoșani
„Bucurați-vă de sport, bucurați-vă de sportul acesta care eu, cel puțin cred că este cel mai frumos sport, de asta e și sportul rege. Din păcate, ca în orice sport trebuie să fie doar un învingător. Dar voi toți ați câștigat astăzi, ați câștigat că ați făcut mișcare, ați câștigat că v-ați bucurat, nu contează că unul are și altul nu are, astăzi toți ați fost la fel”,
Nu a lipsit de la turneu fiul portarului Ion Bordeanu care alături de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) se asigură de continuitatea acestui eveniment.
Alin Bordeanu, antrenor cu portarii FC Botoșani
„Vreau să fiți conștienți că acest sport poate să vă aducă foarte multe satisfacții și pentru asta va trebui să munciți, așa cum a spus și dl Abălașei, trebuie să vă dăruiți și să faceți multe sacrificii. Vă doresc să fiți sănătoși și să vă îndepliniți visele”,
Trofeul „fair play” - AS Real Hudești
Golgheterul turneului – Andrei Iliuc de la Broscăuți
Cel mai tehnic jucător – Florin Palade de la Curtești
Cei mai buni portari au fost desemnați Andrei Viorel Bursuc de la Flămânzi și Luca Bardan de la Curtești.
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Botoșănenii care trăiesc din banii statului: Peste 7.000 de asistați sociali înregistrați în județ
Ramona Lupu
Feb 27, 2025
Flăcări puternice aproape de un iaz, doi botoșăneni au primit amenzi URIAȘE
Oana Sava
Feb 27, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile