Cabinetul Dăncilă a picat în Parlament. În ciuda faptului că social-democrații au hotărât ca membrii PSD să nu voteze la moțiune, Opoziția, inclusiv cu ajutorul unor membri ai partidului de guvernământ, a reușit să adune numărul necesar de voturi.
245 de parlamentari și-au exprimat opțiunea, în ciuda anunțurilor făcute înaintea ședinței de mai mulți capi ai PSD că Opoziția nu va avea decât în jur de 220 de voturi.
Dintre aceștia, 238 au votat pentru demiterea Guvernului, cu cinci voturi peste ceea ce era nevoie.
Aceasta înseamnă că moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului PSD a trecut, iar Executivul condus de Viorica Dăncilă își va înceta mandatul.
În aceste condiții botoșăneanul Marius Budăi își pierde funcția de ministru al Muncii și Justiției Sociale.
De altfel, înainte ca rezultatele să se face publice, social-democratul botoșănean, care rămâne doar deputat, a îmbrățișat-o pe Viorica Dăncilă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024