Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, asupra unui bărbat cu dublă cetăţenie română şi Republica Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 18 august 2022, în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Republica Moldova în vârstă de 24 de ani, pasager al unui autocar înmatriculat în Republica Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra pasagerilor şi bagajelor acestora, ocazie cu care, asupra persoanei sus-menţionate a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, având imprimate datele de identificare şi fotografia acestuia.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, fiind fals total. Totodată s-a constatat că respectivul cetăţean nu este deţinător al niciunui permis de conducere valabil.
Persoana în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere în februarie 2022, pe când se afla în Polonia, prin intermediul unui cetăţean ucrainean, căruia i-a dat datele personale din paşaportul românesc şi după o lună a primit permisul contra sumei de 1000 euro.
Eduard Florescu și-a luat rămas bun de la FC Botoșani: Acești oameni mi-au fost ca o familie - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Marcel Ciolacu, anunț important despre salariul minim
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Vești bune pentru părinți și copii: S-au virat banii pentru alocații
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile