Un tânăr de 34 de ani a rămas cu zile duminică după ce s-a rupt cablul improvizat ca ştreang iar mai apoi, când a încercat să se asfixieze cu gaz metan şi a deschis aragazul, a fost salvat de vecini, scrie Opinia de Dorohoi.
Caz incredibil înregistrat duminică în cartierul Plevna din Dorohoi. Un bărbat de 34 de ani a decis să-și încheie socotelile cu viaţa după o ceartă cu concubina şi fără să stea pe gânduri a legat un cablu de ţeava de gaz şi a încercat să se spânzure. Norocul acestuia a fost că, ştreangul improvizat s-a rupt sub greutatea lui.
Supărat peste măsură că femeia cu care trăia a plecat cu tot cu copil şi în plus a spus că vine să-şi ia şi lucrurile bărbatul a deschis aragazul şi a lăsat gazul metan să invadeze locuinţa. Vecinii au simţit miros puternic de gaz şi au sunat la 112. Oamenii povestesc că la sosirea Poliţiei, uşa apartamentului a fost găsită descuiată iar bărbatul zăcea inconştient într-una din camere.
„Pacientul era inconştient şi când şi-a revenit a declarat că după tentativa de spânzurare nu-şi mai aduce aminte nimic. El a fost diagnosticat cu intoxicaţie voluntară cu gaz metal în scop suicidal”, a declarat un cadru medical dorohoian.
Cel mai probabil bărbatul va fi consiliat psihiatric iar poliţiştii au deschis o anchetă.
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Botoșăneni, haideți la teatru! Două spectacole puse în scenă în această săptămână
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Șefii de la spital zid de tăcere cu ridicarea managerului din biroul de la Mavromati
Oana Sava
Jan 22, 2025
ȘOC la Mavromati: Managerul Corneliu Prepeliță ridicat de polițiști, ar fi fost dus la DNA
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Un tânăr botoșănean scos în cătușe din propria locuință
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile