Dorohoianul este acuzat că şi-ar fi determinat subalternii de la Poliţia Locală să o urmărească pe fosta sa iubită, operaţiunile desfăşurându-se din bani publici.
Procesul în care principalul inculpat este dorohoianul Gheorghe Nichita, fost primar al Iaşului, s-a reluat, zilele trecute, la Tribunalul Iaşi.
Judecătorul de caz, care a permis tergiversarea dosarului peste un an, a amânat încă o dată procesul, următorul termen fiind pe 2 octombrie. Potrivit Ziarul de Iași, atunci ar trebui să fie analizat în timpul şedinţei un raport de expertiză contabilă cerut de instanţă încă de la finele anului 2017.
În acest dosar, Gheorghe Nichita este acuzat că şi-ar fi determinat subalternii de la Poliţia Locală să o urmărească pe fosta sa iubită, Adina Samson, operaţiunile desfăşurându-se din bani publici. Pe lista inculpaţilor s-a aflat şi fostul şef al Serviciului de Urbanism de la Poliţia Locală, Ştefan Avârvarei, care a recunoscut faptele şi a fost condamnat deja la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare.
Alături de Liviu Hliboceanu, Ştefan Avîrvarei a fost acuzat de DNA că, la îndemnul lui Nichita, ar fi determinat mai mulţi poliţişti locali să o urmărească pe Adina Samson, prin comiterea infracţiunilor Nichita obţinând pentru sine foloase nepatrimoniale, mai scrie Ziarul de Iași.
„În perioada 30 ianuarie - 16 aprilie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe, în aceeaşi calitate, în mod repetat, i-a determinat pe inculpaţii Hliboceanu Liviu Mihai şi Avîrvarei Ştefan, funcţionari publici în cadrul Poliţiei Locale Iaşi, să efectueze verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să folosească informaţiile astfel obţinute şi să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite“, e doar una dintre infracţiunile descrise de DNA în rechizitoriu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024