Telefonul a sunat de mai multe ori iar femeia a răspuns. La capătului firului invizibil un bărbat se recomanda a fi avocat din Italia. O anunța că băiatul ei a făcut un accident grav cu cinci victime și îi cerea 40 de milioane de lei vechi. Polițiștii au intrat pe fir.
Duminică, 26 iunie, poliţiştii botoşăneni au reuşit să stopeze activitatea infracţională a unor escroci care au încercat să înşele o bătrână de 82 de ani. Poliţiştii au recuperat banii persoanei vătămate şi continuă cercetările, pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorilor.
Astfel, în jurul orei 23.00, poliţiştii din comuna Copălău au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 22.00, o femeie în vârstă de 82 de ani, din comuna Copălău, a fost victima unei infracţiuni de înşelăciune, prin metoda „Accidentul''.
Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că, în jurul orei 21.00, femeia a fost apelată de mai multe ori, de către o persoană care s-a prezentat ca fiind avocatul fiului său, aflat în Italia şi care i-a spus că acesta din urmă ar fi provocat un accident, în urma căruia au rezultat victime care solicită daune în valoare de 4.000 de lei.
Ulterior, a fost sunată de o persoană care s-a prezentat a fi chiar fiul său şi care a afirmat ca se va sinucide dacă nu-i vor fi trimişi cei 4.000 de lei, pentru a plăti daune persoanelor implicate în accidentul de care el se face vinovat.
Totodată, persoana i-a explicat victimei să pună banii în două plicuri, (unul cu suma de 4.000 de lei şi unul în care să se afle suma de 350 lei, reprezentând contravaloarea transportului celor 4.000 de lei până la aeroportul Bacău) şi să le înmâneze şoferului unui autoturism taxi, care urma să se prezinte la locuinţa sa.
Deşi persoana vătămată şi-a contactat rudele, care i-au comunicat să nu predea nimănui nici o sumă de bani, femeia a respectat în final indicaţiile primite telefonic de la persoanele necunoscute şi, în jurul orei 22.45, a înmânat cele două plicuri conducătorului autoturismului taxi, care a preluat „comanda” de a efectua cursa spre aeroportul Bacău.
Activităţile desfăşurate cu operativitate de către poliţişti au condus la identificarea autoturismului respectiv, taxi-ul fiind depistat şi oprit în trafic, în jurul orei 23.55, în oraşul Flămânzi, stabilindu-se că ulterior preluării comenzii prin dispecerat, conducătorul auto a fost apelat la rândul său pe telefonul mobil, de către persoane necunoscute, care i-au comunicat detaliile cursei pe care o avea de efectuat.
Suma de 4.350 de lei a fost recuperată şi restituită persoanei vătămate.
Poliţiştii continuă cercetările în cauză, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.
Dacă totuşi aţi fost victima unei astfel de infracţiuni, nu ezitaţi să apelaţi cât mai rapid la POLIŢIE ! Numărul pentru urgenţe este 112!
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024