A vorbit joi și i s-a adresat în primă fază directorului economic din Primărie, Valerian Sănduc, să i se prezinte o situație a tuturor corecțiilor financiare achitate de municipalitate dar și motivele care au stat la baza aplicării lor, întrucât suma totală ar depăși bugetul instituției. Va primi răspuns scris.
Mai apoi a răspuns unei interpelări a lui
Eugen Țurcanu care a întrebat retoric câți bani a primit anul acesta municipiul Botoșani de la Guvernul Ponta, la repartizarea din cote defalcate.
”Eu l-aș ruga pe colegul mai tânăr să aibă răbdare și așa cum a cântat și a vorbit o perioadă întreagă despre drumul Botoșani – Suceava până la urmă, o să vină banii și pentru Botoșani și pentru case și pentru drumurile din oraș. Totodată vreau să vă anunț că pentru drumul Botoșani – Tg. Frumos CNADR ne-a prins anul acesta cu bani pentru începerea lucrărilor. Treaba asta s-a văzut și la televiziunile centrale”, a declarat
Mihai Tincu.
Mai mult, social democratul a lansat și vestea cum că drumul național care duce spre Suceava ar urma să devină unul expres.
”Drumul Botoșani – Suceava va fi un drum expres cu patru benzi. Dacă nu știați, în premieră vă anunț. Este prins în programul național”, a mai spus consilierul local.
Mihai Tincu a avut și un schimb mai dur de replici cu
Eugen Țurcanu în care i-a dat mai multe replici ironice
”Dacă tăceai, filozof erai” sau ”
Pasărea pe limba ei piere”.
(G.E.)
CITEȘTE:
Drumul morții mănâncă mai mulți bani: încă 4 milioane pe lucrări neprevăzute