Pentru ce a votat Ovidiu Portariuc?
”
Am votat pentru un nou început în România și cu gândul la grija pentru părinții noștri, pentru bunicii noștri, pentru copiii noștri, pentru o Românie cu adevărat puternică, europeană și civilizată”, a arătat
președintele executiv al PSD Botoșani.
Social democratul a evitat să comenteze afirmațiile făcute de
Cristian Achiței cu privire la monitorizarea PSD-iștilor.
”
Aș prefera ca în această zi să nu mai intru în polemici cu cei de la ACL care își arată disperarea până-n ultima zi, până-n ultima oră probabil. Singura lor șansă este aceasta, de a arunca cu noroi până în ultima zi, din păcate acesta a fost stilul de politică din ultimii 10 ani, de a dezbina, de a dezinforma și sper că în această zi vom pune capăt unei perioade lungi și nu cu efecte benefice pentru țară”, a mai spus
Ovidiu Portariuc.
Primarul orașului s-a arătat optimist în privința prezenței la vot a botoșănenilor precum și a opțiunii acestora vis a vis de cei doi candidați rămași în cursă.
”Cu siguranță, am văzut de la primele ore, orașul este plin, este forfotă, au început să iasă oamenii, asta arată determinare, motivație și sper ca de această dată să fim nu, pe locul cinci, șase ci în primele județe din țară”, a încheiat
Ovidiu Portariuc.
În spatele primarului a ajuns la Laurian să voteze fostul președinte al PSD Botoșani,
Gheorghe Marcu. Cei doi s-au salutat iar mai apoi și-au văzut mai departe … de vot.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Mai marii județului votează – Sorescu: Orice vot contează și va face diferența - FOTOGALERIE