Este isprava unei femei de 80 ani
S-a întâmplat sâmbătă seara, în comuna Drăgușeni. Bătrâna susține că, atunci când a mers să se odihnească, focul încă ardea în sobă.
În jurul orei 3.40, vecinii au cerut ajutor de la pompieri după ce au observat că magazia ardea ca o torță.
În cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Acestora li s-au alăturat și voluntarii din comună, dar și doi colegi din tura liberă.
După aproape două ore, pompierii au stins incendiul și au înlăturat efectele, protejând celelalte construcții din gospodăria bătrânei, dar și casele vecinilor.
Evenimente ca cel descris pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
-Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
-Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
-Nu lăsați ușa sobei deschisă.
-Nu supraîncălziți soba.
-Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
-Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
-Stingeți focul pe timpul nopții.
-Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile