Urmărit național și internațional vreme de 5 ani și jumătate, un bărbat de 28 de ani a fost prins abia când, de bună voie, a mers să își schimbe buletinul.
Un tânăr urmărit naţional şi internaţional pentru tentativă de omor calificat a fost prins şi dus în penitenciar după ce s-a prezentat la Evidenţa Populaţiei pentru a-şi face carte de identitate.
Miercuri la amiază, polițiștii au fost sesizați de angajații Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanei Rădăuți, despre faptul că la ghișeu s-a prezentat un bărbat de 28 de ani, din comuna Voitinel, care a depus documentele pentru eliberarea unei noi cărți de identitate, însă acesta apare în bazele de date cu diverse mențiuni.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează ca fiind urmărit, întrucât, la 12 martie 2014, Tribunalul Suceava a emis pe numele lui un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care era condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat.
Bărbatului era dat în urmărire națională și internațională, pe numele său fiind emis și un mandat european de arestare.
Acestuia i-a fost înmânată o copie a mandatului de executare a pedepsei închisorii din 12 martie 2014, după care a fost reținut și încarcerat la Penitenciarul Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Lucrări în forță pe un tronson din Autostrada Moldovei – VIDEO cu stadiul investiției
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Nu, nu e martor! Prepeliță ridicat de DNA pentru ce a făcut ca manager la spital
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Constantin Iftime lansează „Eseul carnivor” la Galeriile de Artă Ștefan Luchian
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile