Proiectul european de aproape un milion de euro accesat de Primăria Flămânzi pentru copiii cu părinți plecați în străinătate a ajuns la jumătate. Pe 23 noiembrie, în sala casei de cultură a orașului, care din 2020 este și sediu provizoriu al administrației publice locale, a avut loc conferința intermediară.
Câteva zeci de persoane care lucrează la implementarea „EDUsmart - Măsuri integrate pentru stimularea participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate din Orașul Flămânzi, Județul Botoșani, Educație si competențe” - cod SMIS: 139093, au fost prezente la eveniment.
Obiectivul general al proiectului demarat pe 21 mai 2021 este reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială și îmbunătățirea calității vieții.
Până la data conferinței de astăzi s-a constituit un grup țintă format din 39 de preșcolari și 189 de școlari de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu” și Școala Gimnazială ”Ion Bojoi”, peste 10% fiind romi și mai mult de 16% provenind din mediul rural.
Acești copii au beneficiat de o mulțime de programe și activități menite să le ușureze învățarea, integrarea în mediul școlar și în comunitate și, în esență, să îi păstreze în mediul educațional.
Astfel, 45 de copii au participat la instruiri non formale în domeniul TIC și tot atâția la cursuri de comunicare în limba engleză. 99 de copii au luat parte la workshopuri pentru dezvoltarea bunelor maniere, iar 120 la școlile de dezvoltare personală.
Activitățile în aer liber au jucat la rândul lor un rol important în cadrul ”EDUsmart”. Copiii din categoriile menționate au fost cooptați la nouă drumeții și două excursii tematice.
În fine, printre altele, preșcolarii și școlarii au fost incluși în sesiuni de informare în vederea promovării unui mod de viață sănătos, de informare cu privire la efectele nocive ale consumului de droguri și alcool, de promovare a multiculturalismului.
Tot prin ”EduSmart” s-au organizat și ateliere de tipul ”Cafeneaua părinților”, care au reunit 70 de persoane, s-a înființat o linie verde și s-au semnat zece protocoale de parteneriat public – privat.
De asemenea, pe linia informării și conștientizării, s-au organizat nouă evenimente cu teme diverse, precum ”Efectele negative ale plecării părinților”, ”Ziua Mondială a Ciocolatei”, ”Ziua Malala”, ”Ziua Prieteniei”.
Conferința de astăzi a fost deschisă chiar de primarul orașului Flămânzi, care a arătat că proiectul s-a bucurat de mare succes în rândul copiilor astfel încât și-au dorit să participe și cei care nu se încadrau în grupul țintă, părinții lor nefiind plecați în străinătate.
”Vreau să mulțumesc și să apreciez implicarea dvs. Știm foarte bine că acești copilași, beneficiari ai proiectului, sunt reveniți în țara noastră după o anumită perioadă și prin ceea ce dvs. faceți încercați să le aduceți o alinare și să își revină după acel șoc de a pleca de acolo. Cred că prin activitățile pe care le faceți copiii se simt destul de bine și se vede implicarea dvs. Am fost și eu la câteva grupe, am văzut copilașii, euforia și forfota de acolo, am văzut și acest aspect poate contradictoriu de la ceilalți copii care ar vrea și ei să fie implicați, dar nu pot beneficia de statutul acesta de copil al părintelui plecat în străinătate”,
Dan Oloieriu, primarul orașului Flămânzi.
A menționat că așteaptă ca proiectul să își facă în timp efectul, adică actualii preșcolari și școlari să se integreze în societate, ”iar rezultatele ulterior să fie pe măsură”.
Secretarul Primăriei Flămânzi, care este și managerul de proiect, a prezentat câteva date referitoare la acest proiect, trecând în revistă ceea ce s-a realizat de la lansare și până la data conferinței intermediare și ce mai rămâne de făcut.
”Vă mulțumesc pentru activitatea pe care ați depus-o până acum și sperăm să continuăm tot așa”,
Mariana Miulescu, manager proiect ”EDUsmart”.
20 decembrie 2023 este data prevăzută pentru finalizarea acestui proiect de 4.738.182 lei finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, fostul POSDRU din precedentul ciclu financiar european.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024