Situaţie neclară în cazul mai multor absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret în ceea ce priveşte aprobarea dosarelor pentru titularizare, aceştia nu sunt primiţi la examen pe motiv că facultatea la care au absolvit nu este acreditată.
Preşedintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar Botoşani (SIP), Iuliana Nacu, a arătat că problema cu care se confruntă aceşti absolvenţi reprezintă o discriminare dat fiind faptul că numai dosarele celor care au terminat facultatea în anul 2009 nu sunt acceptate la examenul de titularizare.
„Astăzi se afişează lista cu cei cărora li s-a validat dosarul la titularizare. Problema celor care au terminat Universitatea Spiru Haret încă nu este foarte bine soluţionată la nivelul ministerului. S-au trimis de aici toate documentele celor înscrişi şi se aşteaptă un răspuns. Am de gând astăzi să vorbesc cu dl Barbu de la noi, de la federaţie, care se ocupă cu negocierea metodologiilor pentru mobilitate, să vedem dacă s-au luat ceva măsuri”, a declarat
Iuliana Nacu preşedintele SIP Botoşani.
În opinia acesteia, hotărârea trebuie să fie unitară pentru toţi absolvenţii astfel încât nu doar cei care au dat licenţa în anul 2009 să nu fie primiţi la titularizare.
CITEŞTE ŞI:
Lider sindical: Absolvenţii Spiru nu au voie în învăţământ dar au voie să fie directori