Cei care au absolvit Universitatea Spiru Haret în ultimii trei ani au parte, în aceste zile, de o surpriză neplăcută. Potrivit cotidianului Libertatea, ei primesc înştiinţări de la facultate prin care sunt anunţaţi că trebuie să repete examenul de licenţă.
“Am rămas şocat când am primit un e-mail de la facultate prin care mi se cerea să vin să mai dau o dată licenţa. Sunt absolvent la Relaţii Internaţionale, am dat licenţa în 2009 şi am promovat cu nota 9. Mi se pare absurd să mai susţin examenul o dată, pentru că acela dat anul trecut nu este valabil”, a mărturisit pentru Libertatea un tânăr absolvent.
Reprezentanţii “Spiru Haret” au trimis astfel de e-mailuri absolvenţilor din anii 2008, 2009 şi februarie 2010, prin care sunt chemaţi să dea un nou examen de licenţă, organizat luna viitoare. Această reexaminare, care nu se plăteşte, e necesară din cauza neînţelegerilor dintre universitate şi Ministerul Educaţiei.
Conform Ordonanţei Guvernului 10/2009, absolvenţii formelor de învăţământ FR şi ID din anii 2008-2009 nu au diplomele recunoscute, dacă examenul de licenţă nu a fost susţinut în condiţiile respectivei ordonanţe. Cei care vor promova noul examen vor obţine diplomă recunoscută de minister, se arată în anunţul universităţii.
La Botoşani scandal cu licenţa a fost inclusiv în luna iulie a acestui an. În dimineaţa zilei de 8 iulie aproximativ 30 de absolvenţi din municipiu, la specializarea drept, s-au prezentat să susţină licenţa, dar nu au fost primiţi în examen decît o parte dintre ei şi asta după ore întregi de aşteptare, deşi achitaseră taxa de 500 de lei pentru înscrierea la acest examen.
Sergiu Bălășcău
Jan 15, 2025
CLIPUL ZILEI: Mesajul primarului Cosmin Andrei la Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
S-a cerut DEMISIA prefectului la protestul MAI - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile