În data de 25 mai 2018 se încheie anul școlar pentru învățământul liceal.
Începând cu 26 mai 2018, absolvenţii sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă.
Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pentru a beneficia de prima de inserţie sau, după caz, de indemnizaţia de şomaj absolvenţii trebuie, în termen de 60 de zile de la data absolvirii, să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă.
În cazul absolvenţilor de liceu din acest an, cele 60 de zile încep a fi numărate din data de 26 Mai, potrivit Ordinului nr. 3382/2017 al Ministerului Educaţiei Naţionale privind structura anului şcolar 2017-2018, conform căruia “cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 25 Mai 2018”. În situaţia în care unii tineri mai au corijenţe, şi nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, aceştia se vor prezenta în termen de 60 de zile de la susţinerea şi promovarea examenului de corijenţă.
Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării (indicatorul social de referinţă este de 500 de lei).
„Contele de Monte Cristo” ajunge la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Dec 20, 2024
ASTĂZI: Circulație deschisă pe un lot al Autostrăzii Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Dec 20, 2024
Șofer ajuns la spital după o ciocnire violentă între un camion și o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 20, 2024
Funcționarii Primăriei acuzați de rea credință la supraimpozitarea clădirilor private
Gabriela Erdic
Dec 20, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile