Evenimentul s-a petrecut ieri dimineață, pe la ora 8:30. Un băiat de 27 de ani, din comuna Tudora, județul Botoșani, fără a poseda permis de conducere, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208 I, dinspre localitatea Joldești, înspre localitatea Tudora, a pierdut controlul autoturismului, împrejurare în care vehiculul a pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în afara acesteia.
După producerea accidentului, conducătorul auto şi trei pasageri din autoturism au părăsit locul faptei, fiind depistaţi ulterior în localitatea Tudora. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto şi a doi dintre pasagerii din autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Efectuând controlul autoturismului, poliţiştii au găsit mai multe bunuri alimentare și nealimentare, despre care s-a stabilit că ar fi fost sustrase dintr-un magazin din judeţul Suceava.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană, fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi vătămare corporală din culpă.
Totodată, faţă de tânărul de la volan. s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, în arestul I.P.J. Botoşani.
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Botoșănenii care trăiesc din banii statului: Peste 7.000 de asistați sociali înregistrați în județ
Ramona Lupu
Feb 27, 2025
Flăcări puternice aproape de un iaz, doi botoșăneni au primit amenzi URIAȘE
Oana Sava
Feb 27, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile