Conducere cu permis anulat, fals şi uz de fals, trei infracţiuni săvârşite de un botoşănean implicat în producerea unui accident de circulaţie duminică 6 iunie. Atunci, în jurul orelor 20.45, în timp ce conducea autoturismul Dacia pe strada Ştefan Luchian, Dumitru Daniel P., de 28 ani, din municipiu, surprinde şi accidentează uşor pe minorul L. T. de 5 ani care, nefiind suprevegheat de părinţi, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure, prin spatele unui autoturism staţionat. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorului, care a fost transportat la Spitalul de Pediatrie, unde a primit îngrijiri medicale, ramânând internat.
În urma continuării cercetărilor s-a stabilit că aşa-zisul şoferi are permisul de conducere anulat tocmai din data de 13 ianuarie 2010. El a prezentat pentru control poliţiştilor o dovadă înlocuitoate a permisului de conducere, eliberată în anul 2007 (având deci dreptul de circulatie expirat) şi pe care a modificat-o personal, înscriind în aceasta mai multe prelungiri ale valabilităţii.
Faţă de Dumitru Daniel P. se efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drum public a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, urmînd a se propune soluţie procedurală.
Botoșăneni care și-au cumpărat utilaje din bani europeni verificați de comisarii de la Mediu
Oana Sava
Jan 18, 2025
CLIPUL ZILEI: Scandări de AUR la protestul din centrul orașului
Oana Sava
Jan 18, 2025
Membrii din secțiile de votare vor primi mai puțini bani la alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
A fost cutremur în România: Orașele unde s-a simțit
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile