Un botoşănean de 23 de ani va trebui să răspundă în faţa legii după ce s-a urcat la volanul unui autoturism care nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice, a lovit o altă maşină după care a fugit de la locul producerii accidentului întrucât …s-a speriat.
Accident cu maşină "ilegală"
Totul a avut loc vineri, 26 aprilie 2013 în jurul orei 19:00. Poliţiştii Biroului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Săvenilor din municipiul Botoşani s-a produs un accident de circulaţie, iar conducătorul auto implicat a părăsit locul faptei.
Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că şoferul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, în timp ce se deplasa pe Săvenilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și, pătrunzând pe contrasens, a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, după care a abandonat autovehiculul şi a părăsit locul faptei.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la veridicitatea documentelor de identificare ale autoturismului implicat în accident, poliţiştii au efectuat verificări, constatând că talonul cu inspecţia tehnică periodică şi poliţa de asigurare auto obligatorie nu erau valabile, astfel încât, autovehiculul respectiv nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România. În consecinţă, autovehiculul a fost ridicat de la faţa locului şi imobilizat în vederea continuării cercetărilor.
A lovit o altă maşină din neatenţie şi a fugit
De asemenea, cercetările efectuate au condus la identificarea lui V. Cătălin Andrei de 23 ani, din municipiul Botoșani, posesor al permisului de conducere categoria ”B”, din anul 2012, despre care s-a stabilit că se afla la volanul autoturismului implicat în accident, tânărul declarând că, pe fondul neatenţiei, a pătruns pe contrasens şi a lovit un alt autoturism, după care a părăsit locul faptei deoarece s-a speriat.
Față de şofer s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulaţie în România şi părăsirea locului accidentului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, cauza urmând a fi soluționată procedural.
CITEŞTE:
Mercedes cu roţile în sus după un salt în aer cu şofer băut şi fără permis - FOTO & VIDEO