Cinci persoane au fost rănite, una dintre ele fiind în stare gravă, în urma unui accident rutier produs în noaptea de luni spre marţi .
În accident au fost implicate o maşină a Jandarmeriei şi un autoturism. Patru dintre răniţi sunt jandarmi, potrivit reprezentanţilor Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Accidentul a avut loc în jurul orei 2.30, în Bucureşti la intersecţia străzilor Nerva Traian cu Timpuri Noi, după ce o maşină a Jandarmeriei în care se aflau patru jandarmi a fost lovită de un autoturism.
În urma impactului, au fost răniţi toţi cei patru jandarmi şi şoferul autoturismului, unul dintre jandarmi fiind în stare mai gravă. Cei cinci răniţi au fost duşi la Spitalul "Bagdasar-Arseni" şi la Spitalul "Sf. Pantelimon", a precizat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ovidiu Munteanu pentru Realitatea
"Autoturismul marca Dacia Logan acţiona în cadrul sistemului 112 şi la momentul producerii accidentului se afla în patrulare. Autoturismul era condus de plt mai H.M., în vârstă de 45 de ani. În urma accidentului cei patru jandarmi aflaţi în maşină au avut diverse traumatisme fiind transportaţi 2 la spitalul Bagdasar Arseni şi 2 la Pantelimon", potrivit Jandarmeriei Capitalei.
Botoșăneni care și-au cumpărat utilaje din bani europeni verificați de comisarii de la Mediu
Oana Sava
Jan 18, 2025
CLIPUL ZILEI: Scandări de AUR la protestul din centrul orașului
Oana Sava
Jan 18, 2025
Membrii din secțiile de votare vor primi mai puțini bani la alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
A fost cutremur în România: Orașele unde s-a simțit
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile