Fata se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers, iar şoferul a încercat să o depăşească, numai că una dintre sforile cu care erau legați baloții din paie s-a desfăcut și, din cauza curenților formaţi, s-a înfășurat în jurul corpului minorei. Conducătorul auto nu a sesizat imediat ce s-a întâmplat şi a oprit ansamblul de vehicule abia după câțiva metri.
După producerea evenimentului, constatând că minora nu a suferit leziuni majore, conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, iar minora și-a continuat de asemenea drumul spre casă. Ulterior, părinţii săi, aflând ce s-a întâmplat, au sesizat organele de poliţie.
CITEŞTE ŞI:
Botoșăneancă eroină în Italia: S-a aruncat în fața unui bolid să-și protejeze copilul
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul care conducea ansmablul de vehicule nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului.