11 persoane au fost transportate la spital, joi seara, după ce un TIR s-a ciocnit violent cu un microbuz.
Accidentul a avut loc la Răducăneni, în Iaşi. 11 persoane rănite în accident au fost transportate la spitale din Iaşi, cu diverse traumatisme. Victimele fiind în afara oricărui pericol.
„Primele investigaţii arată că nici una dintre victime nu este în stare foarte gravă. În urma impactului, 11 dintre ocupanţii microbuzului au fost aduşi la spitale din Iaşi. Şase persoane au fost transportate la Spitalul Sfântul Spiridon, iar cinci la spitalul de Neurochirurgie. Au suferit traumatisme cerebrale, toraco-abdominale, de coloană sau la nivelul membrelor superioare şi inferioare”, a declarat medicul Diana Cimpoieşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.
Ea a precizat și că în microbuz se aflau 26 de pasageri.
Din primele informaţii se pare că şoferul TIR-ului a depăşit pe linia continuă, maşina care staționa pe linia continuă şi apoi s-a ciocnit cu microbuzul care venea pe contrasens.
La faţa locului au ajuns două echipaje de Poliţie, două ambulanţe, două autospeciale ATVM şi un echipaj de descarcerare.
„Am dispus, impreună cu cei de la ISU, în jurul orei 17.00, declanșarea planului roșu de intervenție pentru că informația inițială era că au fost rănite 15 persoane. Din informațiile pe care le am, până la acest moment (n.r. ora 17.45), 11 persoane sunt rănite , iar șase au fost transportate la spital. Urmează ca planul roșu de intervenție să fie revocat”, a precizat Marian Șerbescu, prefectul județul Iași. (Sursa: Pro Tv)
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024