Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puţine minute la intersecţia a două străzi din municipiul Botoşani. Patru maşini şi o bicicletă au fost avariate.
Totul s-a petrecut între străzile Împărat Traian şi Dreptăţii.
O Skoda Superb circula, potrivit martorilor, în viteză pe prima arteră, dinspre Pompierie spre Răchiţi, şi s-a izbit violent într-un BMW.
Acesta cobora pe a doua cale rutieră şi potrivit femeii s-ar fi oprit în intersecţie pentru a acorda prioritate, numai că Skoda ar fi lovit-o.
Ce s-a întâmplat exact deocamdată nu se ştie, cert este că impactul a fost unul deosebit de puternic.
În urma acestuia automobilul Skoda a fost proiectat în alte două autoturisme, culmea tot Skoda, care aparţineau unor vecini şi erau parcate în faţa blocului.
Şi mai grav este încă că în urma contactului BMW – Skoda Superb, cel de-al doilea automobil a lovit şi un biciclist, care a fost aruncat într-una dintre maşinile parcate lângă trotuare.
Două persoane, care se aflau în Skoda Superb, au fost preluat de o ambulanţă. Femeia a spart parbrizul cu capul, bărbatul avea probleme la un braţ. La rândul său şi biciclistul a fost transportat la spital cu o altă salvare.
Circulaţia este blocată în zonă la această oră.
UPDATE:
Conducătorul auto din Skoda Superb susține că BMW-ul nu ar fi acordat prioritate, cu toate că el ar fi tras cât a putut stânga pentru a evita impactul și că parbrizul s-a spart la activarea airbagului.
Reamintim că familia din BMW susține că mașina lor era oprită în intersecție pentru a acorda prioritate, dar că Skoda a intrat în mare viteză și i-a lovit.
De partea cui este dreptatea vor decide organele de poliție.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
DOUĂ zile fără apă – Botoșănenii vizați de această restricție
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Durere pentru o familie de botoșăneni, bebelușul lor transportat cu elicopterul la Iași
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Polițiștii au făcut ordine în parcările cu plată, amenzi date unor șoferi „zăpăciți”
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile