Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două mașini, în care se aflau, în total, trei persoane.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani (SAJ).
Aceștia au constatat faptul că șoferul uneia dintre mașini, în vârstă de 42 de ani, era în interior și avea nevoie de ajutor. Acesta nu era încarcerat, dar era semiconștient. Pompierii l-au scos din autoturism, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoşani a ajuns și soția celuilalt conducător auto.
ACUM: Ședință la Județ, consilierii aprobă banii pentru primării
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Trofeul „Profesorul anului din mediul rural”: O învățătoare din Botoșani face cinste educației
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
“Mica recalculare”: Deputatul Budăi a anunțat când primesc vârstnicii pensiiile mărite
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Un incendiu violent a produs pagube însemnate într-o gospodărie din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile