Doi tineri, de 15 și 26 de ani, au fost răniți și transportați la spital în urma unui accident rutier produs în județul Botoșani. Salvatorii au intervenit de urgență cu echipaje de descarcerare și ambulanțe, reușind să prevină un posibil incendiu.
Doi tineri de 15, respectiv 26 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe raza localității Todireni, în urmă cu puțin timp.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând SAJ.
Victimele erau ieșite din mașină, au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.
Cei mai puturoși botoșăneni au peste 40 de ani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai buni trăgători din Poliția Botoșani premiați la concursul de tir – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Becali este gata să-l dea afară pe fostul mijlocaș de la FC Botoșani, prima echipă care l-ar dori
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile