Un accident în urma căruia au rezultat zece victime a avut loc în această dimineaţă la intrarea în Budăi.
Una dintre persoane a fost încarcerată fiind necesară intervenţia echipajelor de specialitate. Un autoturism Opel, care circula spre Iaşi, a oprit pe marginea drumului pentru a lua o persoană la ocazie, moment în care autovehiculul Renault a intrat în spatele autoturismului, iar apoi din inerţie s-a răsturnat pe partea opusă a drumului. În microbuzul Renault pe aflau 10 persoane.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac, a declarat pentru Ziarul de Iaşi că microbuzul care transporta muncitori a lovit o maşină care se deplasa în faţa sa şi care ar fi redus viteza.
Deşi iniţial s-a crezut că e vorba de mai puţine persoane rănite, în cele din urmă 10 persoane au fost duse la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi. "Serviciul de Ambulanta Judetean Iasi a intervenit cu trei echipaje medicale de urgenta cu asistent la evenimentul rutier de la Budai.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024