Accident grav luni dimineaţă. Un autocar şi un autoturism s-au ciocnit, din motive încă necunoscute.
Opt persoane au fost rănite, în această dimineaţă, în urma unui accident care a avut loc în localitatea Baldovineşti din judeţul Brăila. Un autocar şi un autoturism s-au ciocnit, din motive încă necunoscute. În autocar se aflau 51 de persoane, care ar fi venit din Ucraina. În urma accidentului, traficul pe DN2B, la ieşirea din Baldovineşti, a fost oprit.
Primele informaţii arată că impactul s-a produs pe DN2B, la ieşire din localitatea brăileană Baldovineşti spre Galaţi. Nu se ştie cum s-a produs accidentul, însă un impact puternic a avut loc între un autoturism cu numere de Constanța şi un autocar din Ucraina. În urma coliziunii, opt persoane au fost rănite şi au fost transportate la UPU a Spitalului Judeţean Brăila.
În autocar erau în total 51 de persoane, informează Libertatea. Printre victime se află şoferii celor două vehicule implicate, iar restul răniţilor sunt atât din maşina mica cât şi din autocar.
De asemenea, la faţa locului au fost solicitate două autobuze aparţinând Braicar Brăila pentru a-i prelua pe oamenii rămaşi în câmp, mai ales că vântul în zonă bate cu putere. În urma accidentului circulaţia rutieră a fost oprită pe DN2B Brăila – Galaţi.
Padocul Flămânzi: Pași spre soluții etice pentru câinii comunitari
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Stații de încărcare pentru mașini electrice cu montare pe perete – o soluție eficientă și accesibilă
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Jocurile de zaruri clasice și moderne
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile