Un eveniment rutier, soldat cu două victime a avut loc azi dimineaţă.
Joi 26 octombrie 2017, un bărbat de 20 de ani din localitatea Truşeşti, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional DN 29 D, la efectuarea unui viraj la stânga nu acordă prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa din sens opus şi intră în coliziune cu acesta.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 20 de ani şi a unei pasagere de 19 ani.
Conducătorii auto au fost testaţi alcoolscopic, valoarea indicată fiind negativă în cazul şoferului de 20 de ani, respectiv 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 27 de ani, acesta din urmă fiind ulterior condus la Spitalul Judeţean Botoşani pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
ACUM: Ședință la Municipiu, consilierii și-au suflecat mânecile, liberalii puțin dezumflați
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024