Un autoturism Opel a intrat în plin în rezervorul unui autocamion, după ce șoferul mașinii mari a ignorat ignorat indicatoarele din intersecția Bulevardului „Mihai Eminescu” cu strada Petru Rareș.
Intersecția este una problematică, nenumărate accidente au avut loc în același loc în care și astăzi, 27 august 2015, în jurul orei dimineții, un autoturism marca Opel s-a izbit într-un autocamion.
Din câte se pare, mașina de dimensiuni mari condusă de Ștefan C., de 27 de ani, a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate autoturismelor care circulau regulamentar, pe drum cu prioritate, pe Bulevardul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Așa încât, un Opel condus de Marius P., de 33 de ani, s-a izbit direct în rezervorul autocamionului, din care a început să curgă carburant. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani a fost chemat la fața locului pentru a curăța carosabilul, în timp ce polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut accidentul.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024