O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod.
Evenimentul s-a produs pe raza localității Cristești, în urmă cu puțin timp. În autoturismul care a ajuns în șanț s-ar fi aflat și un copil.
La fața locului au ajuns pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului și nu a necesitat transportul la spital.
Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei. Autoturismul a fost preluat de SOS Savencu.
Vom reveni cu detalii
Botoșănenii din două comune își aleg primarii: Guvernul a adoptat DATA alegerilor parțiale
Oana Sava
Jan 16, 2025
VINERI: Se pun în vânzare biletele la meciul Botoșaniului cu CFR Cluj – PREȚURILE
Oana Sava
Jan 16, 2025
Concursuri continuate pentru șase posturi la spitalul orașului - LISTA
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile