Sâmbătă seară, în jurul orei 22.20, , în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia, pe strada I. C. Brătianu, Marian O., de 29 ani, din Botoşani, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar, din sensul opus, care era condus de Camelia M., de 40 ani, tot din municipiu.
După impact, autoturismul condus de şofer a părăsit şoseaua şi s-a oprit în şanţul din partea stângă a direcţiei sale de deplasare, iar conducătorul auto şi pasagerul din dreapta faţă (Andrei A., de 25 ani, din municipiul Botoşani) au rămas încarceraţi, fiind necesară intervenţia
ISU Botoşani, pentru scoaterea acestora din autovehicul.
Din accident a rezultat de asemenea rănirea conducătoarei auto Camelia M. şi a pasagerului locului dreapta faţă din autoturismul condus de aceasta.
Conducătorul auto emana halenă alcoolică, însă din cauza stării postraumatice, nici unul dintre conducătorii auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de Marian O. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
CITEŞTE ŞI:
Şofer de autocar din Botoşani implicat într-un accident mortal