Încă un accident rutier a avut loc în urmă cu puține minute în deja cunoscuta intersecție a morții, adică la Orășeni Deal.
Și, din nou, conducătorul auto care l-a provocat este din alt județ și nu cunoaște geometria acestei intersecții care a luat vieți și a produs atât de multe pagube materiale.
În urmă cu puțin timp, două autoturisme, un Audi înmatriculat în Piatra Neamț și un VW Passat s-au ciocnit puternic în această intersecție.
Șoferul nemțean venea dinspre Curtești, a văzut că urmează o intersecție, a încetinit pentru că nu cunoștea drumul și a pătruns totuși pe drumul cu prioritate.
Se afla în mașină cu soția și cu un alt cuplu, prieteni de familie.
Pe drumul cu prioritate circula regulamentar VW-ul Passat, cu numere de Italia, în care se aflau doi botoșăneni, soț și soție cu copiii lor.
Imapctul a fost greu de evitat, în urma loviturii puternice ambele autoturisme au ajuns cu botul în șanț, lângă crucile celor doi soți care și-au pierdut viața aici în urmă cu doi ani de zile.
La locul accidentului au ajuns trei ambulanțe care au preluat cinci persoane rănite, trei din Audi și doi copii din VW Passat. În urmă părinții lor au rămas disperați, pentru a discuta cu polițiștii.
Revenim cu mai multe informații
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile